Profesorul şi istoricul Tiberiu Ciobanu semnează o nouă apariţie editorială de specialitate, şi anume volumul „Vlad Ţepeş Dracula şi politica sa externă (1456-1462)”, ieşit de sub tipar la editura timişoreană Eurostampa.


„Împlinirea în acest an a 590 de ani de la naşterea lui Vlad Ţepeş (ocazie cu care, de altfel, a şi fost proclamat drept anul «Vlad Ţepeş»), consider că este un motiv foarte întemeiat pentru a-i dedica încă o carte intransigentului voievod al Ţării Româneşti din neamul Basarabilor Drăculeşti, care i-a impresionat într-o aşa măsură pe contemporanii săi prin grandioasele-i înfăptuiri politico-militare, încât numele şi imaginea lui să persiste în memoria colectivă de peste mai bine de jumătate de mileniu, ca o figură emblematică a dârzeniei manifestată întru apărarea independenţei ţării sale şi a credinţei strămoşeşti, precum şi ca un exemplu demn de urmat de către toţi conducătorii Creştinătăţii, care se aflau, la acea vreme, într-o continuă confruntare cu sultanii turcilor otomani, ce erau dornici să cucerească şi să supună puterii lor întreaga lume.
Politica externă promovată de Dracula (care este subiectul volumului de faţă) a fost una care a constat, mai ales, din acţiuni diplomatice şi militare menite a păstra neatârnarea Ţării Româneşti şi a împiedica extinderea teritorială a Imperiului Otoman în Europa, aprigul Ţepeş nefăcând altceva decât să acţioneze în conformitate cu linia trasată de înaintaşii săi, poziţia sa antiotomană fiind una tradiţională, el remarcându-se, însă, în mod deosebit datorită conjuncturii internaţionale excepţionale, dar, bineînţeles, şi ca urmare a personalităţii sale ieşite din comun. Toate acestea au determinant, până la urmă, apariţia unei legende supradimensiona-te, care s-a extins rapid dincolo de frontierele ţării sale.
Deoarece în prima sa domnie (care a durat foarte puţin, mai exact aproximativ o lună) nu a avut timpul necesar punerii în aplicare a unei politici externe propriu-zise (aceasta remarcându-se atunci printr-o evidentă apropiere faţă de Poarta Otomană [care l-a ajutat să preia tronul părintesc în toamna anului 1448] şi, în consecinţă, printr-o înrăutăţire a raporturilor sale cu statele creştine vecine, îndeosebi cu Transilvania şi Ungaria, controlate de Iancu de Hunedoara), voi aborda în acest volum relaţiile politico-diplomatice ale lui Dracula din cea de-a doua şi cea mai lungă dintre cârmuirile sale, adică din cea derulată între anii 1456-1462. În ceea ce priveşte perioada de după eliberarea lui Vlad Ţepeş (din captivitatea în care a fost ţinut din dispoziţia cumnatului şi aliatului său, regele Ungariei, Matia Corvin, ca urmare a arestării, «judecării», osândirii şi întemniţării bravului voievod român sub falsa acuzaţie de trădare a cauzei creştinătăţii), perioadă în care acesta a revenit în fruntea luptei duse de oştile creştine împotriva celor turceşti, a urcat pe tronul Ţării Româneşti pentru a treia oară şi, în cele din urmă, a fost asasinat (deci intervalul cuprins între iunie 1475 şi decembrie 1476/ianuarie 1477), politica externă dusă de Dracula s-a caracterizat printr-o afiliere categorică la cea practicată la acea epocă de monarhul de la Buda şi, mai ales, la cea promovată atunci de vărul său primar, domnul Moldovei, Ştefan cel Mare (la insistenţele căruia, de altfel, «fiul Dracului» a fost pus în libertate, reintegrat în frontul antiotoman şi reinstalat în fruntea ţării sale), şi anume la una care s-a manifestat printr-un ataşament total faţă de valorile şi interesele Creştinătăţii şi ale cărei acţiuni erau îndreptate cu precădere împotriva expansionismului turcesc”, spune autorul în „Argument”, referindu-se la motivele care l-au condus spre scrierea acestei cărţi. (A.B.)