În perioada 4 - 12 iunie are loc cea de-a XXV-a ediție a Zilelor Maghiare Bănățene. Evenimentul, organizat de Asociația Femeilor Maghiare din Timișoara, cuprinde un număr mare de manifestări culturale și propune un program diversificat. 

Astfel, sâmbătă, 5 iunie, de la ora 16, la Centrul Multifuncțional Bastion va avea loc vernisajul expoziției colective a artiștilor plastici de etnie maghiară timișoreni, la care vor participa și membrii trupei rock Sleeping Insomnia, elevi ai Liceului Teoretic „Béla Bartók”.

De la ora 18 la Centrul Reformat Noul Mileniu, se va desfășura concertul formației maghiare Sarik Peter Trio. 

Concertul va fi susținut de Péter Sárik, la pian, Tibor Fonay, la contrabas, Attila Gálfi - percuție și va cuprinde creațiile lui Béla Bartók, ca omagiu aniversării a 140 de ani de la nașterea compozitorului. Albumul editat de Sarik Peter Trio x Bartok a fost declarat cel mai bun disc de jazz în Ungaria, în anul 2020. 

Duminică, 6 iunie, de la ora 16 la Biserica Reformată din Chișoda Nouă va avea loc un serviciu divin ecumenic în memoria celor răpuși de Covid-19, cu participarea reprezentanților congregațiilor romano-catolice, reformate, evanghelic-luterane și unitariene. După serviciul divin, ansamblul de țitere și interpreții de muzică populară ai Liceului Teoretic „Béla Bartók” vor prezenta un scurt moment folcloric.

De la ora 19 la Teatrul Maghiar de Stat va avea loc spectacolul Muzică de masă. 

Luni, 7 iunie, în foaierul de la etajul Teatrului Maghiar va avea loc vernisajul artistei fotograf Ildikó Orbók din Budapesta, iar de la ora 17.30 în sala studio a teatrului „Sub Julitură“, seară de lectură din poemele actriței Boróka Vajda. 

De la ora 18.30 în același loc se va desfășura „Din Banat în Brazilia“, povești de viață de la începutul secolului al a XX-lea, o prezentare însoțită de proiecția documentarului susținută de redactorul-operator Keresztes Péter. 

Marți, 8 iunie, de la orele 10 și 11 vor avea loc spectacole pentru copii susținute pe scena în aer liber din grădina Cinematografului Arta, iar de la ora 18, la Muzeul de Artă, vernisajul expoziției Forme și Culori – semnele Universului, care aparține fostului scenografist-grafician al Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely, artistul plastic Zoltán Molnár. Expoziția este deschisă de Alina Hambaraş. Își dă concursul la pian David Molnár-Popa. 

De la ora 19, la Teatrul Maghiar va avea loc spectacolul „Văduva Karnyo și cei doi zvăpăiați”, producție comună a Teatrului de Cameră Arad și Teatrului Szegedi Pinceszínház din Szeghedin. 

Miercuri, 9 iunie, de la ora 18, la Centrul Reformat Noul Mileniu va avea loc lansarea cărților lui Barna Bodó. Primul volum: „Realitatea Ghemuită” – scrieri publicistice alese, va fi prezentat de Melinda Gazdáné Mátyus, iar al doilea volum: Fenomene în bătaia vântului — studii de cercetare a învățământului, va fi prezentat de Ferenc Halász. Își dă cuncursul la pian Lucas Kohl, elev în anul terminal al liceului de muzică din Timișoara, clasa dr. Mária Bodó. 

De la ora 19, în același loc, va avea loc vernisajul expoziției permanente a artistului plastic timișorean Béla Szakáts, în organizarea Centrului Reformat Noul Mileniu. Iau cuvântul pastorul István Gazda și scriitorul Robert Șerban. Își dau concursul Annamária Vinczi - canto și Csilla Bordos, la pian. 

Tot miercuri, 9 iunie, de la ora 1, la Clubul Küttel (Bd. 16 Decembrie, nr. 15) va avea loc o degustare de vinuri , în organizarea Asociației Várbástya Bastion, susținută de oenologul licențiat Attila Zsolt Borbély. Vor fi prezentate vinurile Cramei Köpcös din Csengőd (Ungaria).

Joi, 10 iunie, de la ora 18, pe scena în aer liber din grădina Cinematografului Arta va avea loc spectacolul „Aș dansa de fericire” – selecție din nestematele ariilor de operă și operetă. Își dau concursul Dóra Cintia Szabó, artista canto a Teatrului Național din Seghedin și Béla Turpinszky-Gippert, solist al Operei Naționale Ungare. Acompaniază la pian Roxana Ardeleanu. 

Vineri, 11 iunie, de la ora 19, la Teatrul Maghiar va avea loc spectacolul „Contesa Zeppelin și mobile de stil”, spectacol al Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely, după romanul Douăsprezece scaune, de Ilf și Petrov. Regizor: Emőke Kedves. 

Sâmbătă, 12 iunie, de la ora 17, în Sânnicolau Mare (pe strada Gh. Șincai 11) va avea loc amplasarea pietrei de temelie a Centrului Cultural Bela Bartok, în organizarea Societății Pro Bartók. Evoluează Ansamblul Muzsikás (Ungaria).

De la ora 19, la Teatrul Maghiar se va desfășura spetcacolul Contesa Zeppelin și mobile de stil.

 

Ioana NICOLESCU