Filmul „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, al regizorului Toma Enache, a câștigat premiul „Maestrale Unica“, acordat de Parlamentul Italian, și distincția Parlamentului European pentru cea mai bună reprezentare a unei minorități lingvistice în Europa, în cadrul Festivalului de Film Babel, care a avut loc în Sardinia în decembrie 2013.
Filmul prezintă povestea lui Toni Caramușat, un regizor faimos, fascinat de ideea că ar putea descoperi un al 13-lea adevăr absolut despre aromâni și
originile lor. Primele 12 adevăruri au fost strânse de lingvistul Matilda Caragiu – Marioțeanu în „Dodecalogul aromânilor”.
S-a filmat în Romania, dar și la Los Angeles, pe Walk of Fame, și la Kodak Theatre, în Macedonia, Grecia, Albania.
După ce a fost prezentat în România, în douăzeci de localităţi, la Viena şi Stuttgart, în Statele Unite în cinci localităţi, filmul e prezentat în aceste zile la
Chişinău. În luna august, în şase oraşe din Balcani a avut loc proiecţia filmului, fiecare proiecţie fiind tratată ca o premieră şi primită ca atare de public, care i-a ovaţionat minute în şir pe protagonişti şi pe regizorul Toma Enache, care au prezentat filmul şi au oferit autografe.
În luna septembrie va avea loc un nou turneu în Balcani, iar în octombrie unul în Germania.
De asemenea filmul e aşteptat anul acesta şi în Australia.
Victor ENACHE