Încheierea parcursului pământesc al pictorului Viorel Toma, în urmă cu peste o lună de zile, a îndurerat întreaga suflare artistică din Banat, arta plastică din România rămânând, prin trecerea Maestrului, un pic mai zăvorâtă în lumea enigmelor universului, iar iubitorul de artă pierzând un ghid de bază în descifrarea unor simboluri ale artei.
Până în 8 mai a.c., Galeria de Artă „Helios” a Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Timișoara, găzduiește expoziția pe care pictorul Viorel Toma a gândit-o încă de anul trecut, o expoziție în care vizitatorul este invitat să intre în universul metafizic al regretatului pictor.
Creator de frumos, cu un amplu portofoliu artistic și didactic, Maestrul Viorel Toma rămâne conturat în galeria artiștilor artei din Banat și din România printr-un profil ce-l aseamănă prin stil cu marii maeștri din arta plastică flamandă. Datorită prodigioasei sale activități, Viorel Toma a obținut, în anul 2005, „Meritul Cultural în Grad de Cavaler”.
Viorel Toma s-a născut în anul 1944, la Lugoj. Pentru că din copilărie lucra în lut, părinții l-au înscris la Școala Populară de Artă, aici urmând timp de trei luni cursuri la clasa profesoarei Elisabeta Popescu, de la care şi-a dezvoltat gustul pentru citit, pentru studiu. Studiile liceale le-a absolvit, în anul 1963, la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Timişoara, fiind elev al maestrului Iulius Podlipny. A urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca, absolvind institutul în anul 1969. După încheierea studiilor de la institutul clujean, artistul Viorel Toma a fost repartizat la Liceul Pedagogic din Timişoara, azi, „Carmen Silva”, unde a fost profesor la catedra de arte plastice, după doi ani fiind transferat, la aceeaşi catedră, dar la Liceul de Artă din Timişoara. Din anul 1975, pictorul Viorel Toma este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Coleg de generație și prieten cu fondatorii Grupului „1+1+1” - Roman Cotoșman, Ștefan Bertalan și Constantin Flondor - artistul plastic Viorel Toma a preferat să lucreze singur, abordând grafica și arta optică (opArt). Începând cu anii ’80, artistul Viorel Toma se dedică picturii, căreia i-a rămas fidel până în ultima clipă a vieții.
Numeroase expoziții în țară și peste granițele României (Ungaria, Polonia, Austria, Italia, Olanda, Norvegia etc.) i-au sporit notorietatea. A fost distins cu numeroase premii, dintre care amintim: Marele premiu la expoziția de Artă Creștină, Budapesta (1995) și Premiul U.A.P., secțiunea pictură (2005). Din anul 2000, pictorul Viorel Toma este Doctor în Arte Vizuale, iar din 2005, prof. univ. dr. la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara. În anul 2009 a încheiat cariera universitară, fiind pensionat.
În 19 martie 2021, pictorul Viorel Toma a răposat întru Hristos, lăsând în urma domniei sale o creație artistică vastă, încărcată de clasicism și erudiție. Temeiurile credinţei artistice ale pictorului Viorel Toma compun o realitate puzzle, obiectele pictate pe pânzele sale purtând patina timpurilor trecute, dar care se regăsesc şi în timpurile noastre, proiectând viitorul, astfel că fiecare tablou pus într-o construcţie întregită trimite spre un nou început, un început al stăruinţei căutărilor.
Expoziția a fost deschisă luni, 17 aprilie 2021, lucrările fiind expuse prin grija familiei și a ucenicei pictorului, Viorica Buga.
Într-un interviu acordat, în urmă cu mulți ani, redactorului-șef al ziarului TIMISOARA, Vasile Tomoiagă, pentru „Oamenii Cetății”, pictorul Viorel Toma declara că „am dat tuturor posibilitatea să vadă ceva în picturile mele”, iar expoziția găzduită în aceste zile la Galeria „Helios”, duce mai departe cele spuse de regretatul pictor timișorean.
Motivul central al expoziției se constituie din două creații care pot fi considerate ca fiind parte din universul metafizic al Maestrului. Povestea lor începe în perioada în care pictorul, aflat într-o stare de inconștiență, în urma unui nefericit accident, avea să vadă imaginea acestor două lucrări.
Odată intrat în atelier, după ieșirea din coma provocată de accident, Viorel Toma avea să povestească ucenicei Viorica Buga ce a văzut în starea de inconștiență și după ce a depășit această stare de inconștiență, atunci „când a început să se lumineze în lumea lui interioară”.
Dacă în prima lucrare creată după vindecarea din accidentul suferit, pictorul a imortalizat întunericul, în cea de-a doua sa lucrare după accident, Viorel Toma a pictat revenirea sa în lumea pământeană, Lumina fiindu-i călăuza principală în această revenire. Sigur, lucrarea este încărcată de simbolistică, în același interviu acordat ziarului TIMISOARA, pictorul mărturisind că „mergeam pe simboluri, totul în tablourile mele era simbol”. Potirul, simbolizat printr-un pahar răsturnat, statueta feminină, simbol al Sfintei Născătoare de Dumnezeu și scările, simbol al urcării în Împărăția Cerului și al coborârii în lumea terestră, reprezintă piesele unui puzzle care îndeamnă privitorul la reflecție. De asemenea, Lumina nu lipsește din această creație, fiind simbolizată de cerul albastru ce poate fi zărit prin ușa de legătură între universul cosmic și cel terestru.
Lucrarea intitulată „Memoria pământului” conține pe lângă reprezentarea vasului de lut, bucata unui material textil, vasul de lut fiind pictat așezat pe acest material textil. Materialul textil a fost găsită de pictor într-un cătun, în Apuseni, iar acum el se află în atelierul regretatului artist. Sigur, aici avem un nou simbol, materialul textil fiind purtător, în țesutul lui, al energiilor lumii munților Apuseni și poate fi comparat cu Giulgiul din Torino. Vasul de lut, pictat așezat pe materialul textil, simbolizează lumea rurală, dar și țărâna din care au fost creați primii oameni, Adam și Eva, strămoșii omenirii, fiind reprezentați într-una din lucrările expoziției.
Potirul, lumânarea, pocalul cu vin sunt simboluri prezente în lucrările expuse. Referitor la aceste simboluri, lect. univ. dr. Claudiu Toma, unul din fiii regretatului artist, a spus următoarele pentru ziarultimisoara.ro: „Tata nu a încercat să încurce sau să încuie. Nu. Dimpotrivă, el a încercat să vorbească tuturor. Fiecare însă are libertatea de a înțelege în funcție de prismele lui, de filtrele lui, de capacitatea lui intelectuală și spirituală de a recepta”.
Una dintre lucrările expuse se află așezată pe șevalet, acest șevalet fiind chiar șevaletul de câmp al profesorului pictorului, Iulius Podlipny, creatorul școlii timișorene de artă. Pe șevalet se găsește malștocul (bățul cu care se sprijină mâna când se pictează, când pictorul are nevoie de sprijin, de siguranță) pictorului Viorel Toma. În afară de această lucrare neîncheiată, în care este reprezentat un luminos portret feminin, toate celelalte pânze din expoziție și din atelierul său au fost încheiate de pictor pe când era în viață.
Nu toate lucrările expuse au titlu, titlurile lor nefiind găsite de urmași, prin urmare, acestea au fost expuse fără titlu. Alte lucrări expuse nu au ramă, regretatul artist nemaiapucând să le înrămeze, iar aceste lucrări sunt expuse așa cum au fost lăsate de artist în atelierul său.
„Nu este o expoziție omagială, ci este expoziția pe care el a pregătit-o și era în curs de pregătire. A făcut cererea pentru sală, prin decembrie, și în lunile ianuarie, februarie, prin frig, când putea să meargă la atelier, a început să pregătească lucrările”, a precizat pentru ziarul Timișoara, dr. Claudiu Toma, referitor la expoziția de pe simezele galeriei „Helios”.
Aranjarea expoziției a fost realizată în urma discuțiilor pe care Claudiu Toma le-a purtat cu Viorica Buga, ucenica regretatului artist. Referitor la acest aspect, Claudiu Toma ne-a declarat: „Aranjamentul expoziției, simezele, echilibrul simezelor, eu pot doar să sper că tata nu-i prea supărat pe mine, în sensul că sper că nu le-am aranjat mult diferit de cum și-ar fi dorit el. Gândesc că el avea cu siguranță o altă simeză, pentru că el avea o relație între anumite lucrări și perioade pe care voia să le scoată în evidență, iar eu nu le cunosc, încă, atât de bine”.
Prin întreaga sa activitate artistică și pedagogică, pictorul Viorel Toma a contribuit substanțial la întregirea unui capitol de imagine a școlii bănățene, dar și a Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Timișoara, rămânând astfel în amintirea contemporanilor și a celor ce vor veni prin personalitatea complexă a unui inspirat creator de frumos.
Întreaga comunitate artistică din Banat și Timișoara a deplâns și deplânge trecerea la cele veșnice a Maestrului Viorel Toma și se solidarizează în greaua suferință cu familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Redacția ziarului TIMISOARA