Zilele acestea, mai precis la 3 septembrie, pictorul Alfons Vezoc va împlini frumoasa vârstă de 80 de ani. Cu acest prilej, la Galeria „ProArmia” a fost vernisată o expoziție retrospectivă care cuprinde 50 de lucrări, din diferite perioade, ale maestrului.
Devenind octogenar, pictorul Alfons Vezoc s-a gândit să doneze Muzeului de Artă din Timișoara 80 de lucrări din colecția personală, câte un tablou pentru fiecare an de viață cu care Domnul l-a dăruit pe pământ...
Ca de fiecare dată, o nouă expoziție Vezoc este o încântare a privirii, o revelație a sufletului prin gingășie și culoare, prin discreție și armonie. Pictorul s-a născut cu opt decenii în urmă, în localitatea Ramna, din județul Caraș-Severin. A efectuat studii de vioară și pictură în paralel; a fost absolvent al Școlii de Arte Plastice din Timișoara și a activat în cadrul Filarmonicii „Banatul”. Este membru al Asociației artiștilor Plastici „Romul Ladea” din Timișoara, iar în 8 decembrie 2005 a fost distins cu Diploma și Trofeul „Opera Omnia”, în cadrul Salonului de Artă Plastică la Muzeul Banatului.
Noua expoziție a lui Alfons Vezoc cuprinde 50 de tablouri care pot foarte bine să fie „o geografie imaginară a Banatului” și nu doar. Lucrările, de o discreție tulburătoare, sunt, în majoritate, ulei pe carton și doar câteva tempera pe carton.
Pastelurile s-au „născut” odată cu peregrinările maestrului prin Banatul istoric, surprinzând „colțuri de natură” de o frumusețe fără egal. Culorile pastel, cuprinzând toate nuanțele de verde, de la cel crud, până la cel viu, se îmbină într-o simbioză armonioasă. De asemenea, nuanțele de roșu oscilează de la roz pal, prin toată paleta de culori, până la acaju închis. Pictorul se vrea martorul unui loc și al unui timp, pe care le transpune artistic, folosind tehnici proprii, iar „locul” devine universal, iar „timpul” – atemporal, deasupra rămânând arta pictorului Vezoc. Artistul are o personalitate distinctă și distinsă, prin discreție și blândețea sufletească, blândețe care se prelinge în culori și lumină, formând un tot armonios, încadrat în muzica sferelor. Vorbind de muzică, amintim din nou că artistul și-a dedicat întreaga viață arcușului și... penelului. Mâna lui a trecut de pe gâtul de lebădă al viorii, pe arcușul penelului, pe care l-a mânuit cu discreție și dibăcie, oscilând între muzică și pictură, între sunet și culoare, ambele sub bagheta harului cu care a fost înzestrat Alfons Vezoc.
Încă din clasele mici, artistul s-a dedicat deopotrivă muzicii și picturii. A început cu pictura încă din primii ani ai vieții și ea a rămas marea lui dragoste. La zece ani a venit și prima vioară pe care i-a cumpărat-o tatăl său, dar pictura i-a rămas, pentru totdeauna, mai aproape de suflet, deși a îndrăgit și muzica. Cu muzica și-a câștigat existența, dar cu pictura și-a dus existența mai aproape de cer. În ultimă instanță, întreaga viață a pictorului a pendulat între cele două muze, între cele două arte, întreaga viață a maestrului pâlpâind între credință și dăruire.
Un alt element distinct al lucrărilor lui Alfons Vezoc sunt drumurile. Mai toate pastelurile artistului sunt străjuite de drumuri: mai mari, sau mai mici, drumuri ori simple poteci, cărări și alei, drumuri celeste ori drumuri telurice, drumuri spirituale ori divine, drumuri prin care viața pictorului a trecut dintr-un infinit spre celălalt... pentru că, pe fiecare drum, este o trecere, o preumblare, o mișcare perpetuuă spre anotimpul artei. Mai pot adăuga, fără să greșesc, că toate drumurile din lucrările lui Alfons Vezoc sunt încărcate de muzică și culoare, de har și talent, de o spiritualitate care se deapănă liniștit ca vântul în pusta Bănățeană ori ca apele acestui pământ, fie că este vorba de Pogăniș, de Timiș ori de Mureș...
La cei 80 de ani, artistul va dona 80 dintre lucrările lui Muzeului de Artă Timișoara. La 80 de ani, scurși cu zâmbetul pe buze și cu blândețea pe chip, Alfons Vezoc crede că: „Ar trebui să fim cu toții mai buni și îngăduitori, mai înțelegători și să ne călăuzească toleranța. Trebuie să fim optimiști și mai ales să avem mare grijă de natura care ne înconjoară, care este atât de frumoasă și din care eu m-am inspirat de numărate ori în decursul vieții. Ar trebui să avem grijă să o lăsăm copiilor noștri cel puțin așa cum am primit-o noi de la părinții noștri”.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
