Pictorul timișorean Emil Grama a vernisat, în 5 aprilie, o nouă expoziție de pictură. Aceasta este găzduită, până în 16 aprilie, de Secția de Artă „Deliu Petroiu” a Bibliotecii Județene „Sorin Titel”. Despre pictor și lucrările sale a vorbit criticul Ioan Iovan, mesaje transmițând poetul Eugen Dorcescu și pictorul Andrei Medinski. „Emil Florin Grama este un pictor de accent tematic, în mod substanțial fiind relevant pe teme, pe arhetipuri. Decisive sunt forma simbolică și cromatica semnificativă, definitorii sunt sensurile empatice și înțelesurile conjuncturale. Sunt permanent în serviciul lucrărilor stările reflexive, puternic nuanțate emoțional, de regulă, cordiale disipate în răsfrângeri, în echivalări și notații. Se simte funcționând referința permanentă a priveliștilor, a ceea ce este
văzut. Își manifestă primatul vederea și simțirea, cu evidența că înregistratul și trăitul se produc în numele stărilor sufletești ale lumii”, consideră criticul de artă Ioan Iovan. „Calitatea de pictor a lui Emil Florin Grama reprezintă o contribuție artistică autentică, bazată pe complexitatea de viziune și de simțire, de execuție. Pictura, își are asigurată preponderența liricului, în ca- drele cărora își află un loc special misterul și inexplicabilul, tainicul și referința inefabilă. Reveria este condusă sufletește, fantazarea este dirijată cu privirea, iar fantomaticul formelor este ivit cu vederea. Este privit locul, cadrul din priveliște, dar ceea ce se vede este modificat, este schimbat ca stare, este ajustat cumva scenografic. Efectiv, funcționează un fel de scenografie poetică, un fel de ambianță pentru un spectacol de poezie”, conchide același Ioan Iovan. Într-un mesaj transmis autorului expoziției, poetul Eugen Dorcescu arată: „Ceea ce atrage puternic atenţia privitorului (ingenuu sau avertizat) este axul vertical, stâlpul ce susține lumea tabloului. Analiza atentă a întregului și a detaliilor ne relevă, deci, o verticalitate dominantă, statică, cvasi-încremenită, autoritară, masculină, susținută de releul teluric - celest (Astru, Delta, Câmp cu soare, Câmpuri, Luna peste sat etc.).
Polul teluricului, la rându-i, este, de preferință, vegetal și acvatic, mai puțin mineral (reminiscența plajei, țărmul, câţiva munți stranii, misterioși etc.). De pildă: Pomi, Solitarul, DSCNO498, DSCN525 ș. a. Apare, mai rar, și semul animal (cf. suprarealistul tablou intitulat Craniu-Taur, dar şi Păsări în deltă, Păsări și bărci). Semul uman este prezent şi el, dar indirect, metonimic (bărci, case, sat, vase cu flori, pipă, bilă: Flori – pipă, Vas verde – scoică, Bilă – scoică, Luna peste sat, Case, Păsări și bărci etc.). (...)Vom conchide, așadar, că universul plastic, lumea imaginilor, a liniilor și a culorilor, lumea telurică, pământeană, cu plantele, apele, nisipul și cu vietățile ei (văzute ori ne- văzute), cu omul însuși, lumea aceasta, zugrăvită de artist, se află, de-a pururi, sub sceptrul heliocrației și al selenocrației. Soarele (deloc colocvial, deloc râzător, soarele binevoitor uneori, sever întotdeauna) și luna (atentă, protectoare, dar inabordabilă, rece) îngăduie, poate, ca făptura să cunoască și să trăiască dragostea și compasiunea, îngăduie intimitatea, dar familiaritatea - niciodată și nicidecum”.
„Cum spuneam şi altădată, artistul Emil Florin Grama este o personalitate proteică. Adică? Prietenul și artistul Emil Florin Grama a făcut şi face de toate: pictură, grafică, critică de artă, eseu, scenografie, poezie. O face dezinvolt și nonșalant. Debordant și optimist. Totodată inedit și surprinzător în abordări. (Artistice, bineînțeles). Și nu prea cred ca pandemia asta (din ultimul an) să-l fi schimbat. Și totuși…Acum (mă repet, am mai spus-o!), trebuie să-i atrag atenția că la vârsta noastră nu mai contează ce faci și cum faci. Important e ce rămâne. Din făcăturile noastre. Hai să le zicem operă! Dar… și așadar, să fim în continuare optimiști! Să credem că n-am făcut-o în zadar, iar și iar…”, spune și pictorul Andrei Medinski într-un mesaj transmis autorului. Din această pagină, un ultim cuvânt despre arta sa îi aparține lui Emil Grama: „De câte ori aduc ceva nou în stilul meu, privitorii reacționează prin ricoșeu la lucrările mele anterioare. Este însă o aventură a cunoașterii în care important este curajul de a părăsi o direcție în care ai avut succes, ferindu-te de a cădea în manierism. Tocmai de aceea refuz să lucrez la comandă. E curată sinucidere! Dacă nu cunoști, poți crea, dar dacă începi să cunoști și reușești să păstrezi misterul cunoașterii, de aici începe adevărata creație.
Lumina trece prin culoare și dă senzația de perspectivă. E modul meu de a picta. Așa cum pictura mea irupe din mine, așa lumina trebuie să țâșnească din culoare, nu trebuie să vină de nicăieri. Natura urmează niște scheme bine stabilite dinainte, așa ca noi când lucrăm. Ea face oameni, plante, animale. Dar ce se în- tâmplă când un cal nu seamănă cu celălalt? Sau oamenii? E un accident. El apare de nu știu unde, de undeva din adânc. Simt că în lucrările mele acest accident joacă un rol esențial. De cele mai multe ori lucrarea singură mi-l arată”.

A. BORBELY