Facultatea de muzică și teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează prima ediție a unui concurs național de muzică tradițională, interpretare instrumentală și vocală care se va desfășura online.
Universitatea de Vest din Timișoara prin Carta Universitară este unul dintre promotorii principali ai culturii academice, iar oferta educațională are ca punct de început încă din anii în care elevii parcurg studiile liceale.
Din cauza contextului epidemiologic național Ministerul Educației și Cercetării a suspendat organizarea olimpiadelor școlare în anul școlar 2020-2021, prin Ordinul nr.5.924/3.11.2020 pentru suspendarea prevederilor ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.035/2012 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare și a Regulamentului de organizare a activităților cuprinse în calendarul activităților educative, școlare și extrașcolare.
Iată de ce Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara își propune să organizeze acest concurs, care este dedicat elevilor de licee vocaționale și liceelor cu profil umanist din clasele XI-a și a XII-a la data începerii prezentei competiții cu caracter național.
Președintele concursului este prof. univ. dr. Violeta Zonte, directorul artistic - prof. univ.dr. Lucian Emil Roșca, secretariatul muzical este asigurat de lect. univ. dr. Ion Alexandru Ardereanu, PR-ul concursului, de drd. Cristina Struța, iar responsabil tehnic IT este asist. univ. dr. Victor Părău.
Secțiunile concursului sunt: cânt popular - muzică tradițională; interpretare instrumentală - muzică tradițională (instrumente cu coarde, instrumente de suflat din lemn și alamă, instrumente de percuție).
Programul desfășurării concursului este următorul:
- 1 februarie - 8 aprilie - perioada de înscriere și trimitere a materialelor video pentru concurs;
- 12-14 aprilie - audierea și jurizarea;
- 15-16 aprilie - anunțarea rezultatelor concursului (pe site-ul Facultății de Muzică și Teatru și pe pagina de Facebook dedicată concursului);
- 17-20 aprilie - expedierea diplomelor și premiilor.
Repertoriul trebuie să cuprindă:
A. Cânt popular - muzică tradițională
Clasa a XI-a
- un cântec doinit (doină, baladă, cântec de cătănie, cântec haiducesc);
- o piesă într-un tempo mișcat (măsură binară, ternară, aksak etc.).
Clasa a XII-a
- un cântec doinit (doină, baladă, cântec de cătănie, cântec haiducesc sau bocet) obligatoriu din zona etnografică de proveniență a candidatului;
- o piesă într-un tempo mișcat (măsură binară, ternară, aksak etc.) obligatoriu din zona etnografică de proveniență a candidatului.
B. Interpretare instrumentală - muzică tradițională (instrumente cu coarde, instrumente de suflat din lemn și alamă, instrumente de percuție)
Clasa a XI-a
- o piesă lentă (doină);
- o piesă într-un tempo mișcat (măsură binară, ternară, aksak etc.).
Clasa a XII-a
- o piesă lentă obligatoriu din zona etnografică de proveniență a candidatului;
- o piesă de virtuozitate (măsură binară, ternară, aksak etc.) obligatoriu din zona etnografică de proveniență a candidatului.
Înscrierea candidaților se va realiza prin trimiterea înregistrării și a formularului de înscriere pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., cu mențiunea că filmarea candidatului va avea loc în mod obligatoriu cu un costum popular din zona de proveniență.

A. BORBELY