„Helion” S.F. Club va continua reunirile de-a lungul lunii octombrie, programul urmând să cuprindă noi subiecte fascinante. Prima reunire a clubului „Helion” în luna octombrie va avea loc sâmbătă, în cea de-a treia zi a lunii, invitații putând să fie prezenți prin intermediul aplicației Zoom.
În prima partea reunirii de sâmbătă, 3 octombrie, „Helion” S.F. Club lansează numărul 3-4 din anul 2020 al revistei tipărite „Helion”, revistă editată de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Revista conține 82 pagini în care se pot citi știri din lumea științei, interviu, proze, opinii semnate de nume consacrate în domeniul literaturii de anticipație, al științei, Cornel Secu, Mircea Oprița, Șerban Foarță, Frank Lauenroth, Eugen Cadaru,Tudor Beșuan, Mircea Băduț, dar și de tineri condeieri cum sunt Cristina Negreanu, Mihai Mariș, Andrei Nedel, Esther Caniola.
Din sumar, desprindem interviul realizat de redactorul-șef al revistei, profesorul Cornel Secu, cu omul de știință Dan Farcaș, interviu cuprins între paginile 41-44.
În partea a doua a ședinței de sâmbătă, tânărul scriitor Ionuț Manea va citi o nouă proză din creația proprie, „Piatra”, după care se va dialoga pe seama acestei proze.
În ultima parte a reunirii, o parte din helioniști se vor conecta la EuroCon 2020, Convenția oficială europeană S.F., un eveniment on-line la nivel mondial, ce se desfășoară în Croația, la Rijeka, între 2-4 octombrie 2020.
Așadar, „Rikon” este un eveniment care aduce un program divers, potrivit pentru oameni de toate vârstele și gusturile, oferind posibilitatea pentru participarea la prelegeri, mese rotunde, ateliere, spectacole, prezentări, jocuri și teste create astfel încât să prezinte probleme științifice sau sociale complexe într-un mod distractiv și interesant; prezintă noi scrieri de gen croate; prezintă organizații mici, artiști și dezvoltatori de jocuri, precum și ateliere, jocuri și teste pentru a promova munca în echipă, cooperarea, învățarea de noi informații și elaborarea manuală.
Ședința de sâmbătă, 3 octombrie, a clubului „Helion” va începe la ora 17.

Cornel Seracin