După lansarea cu succes a primului album s-a cristalizat componenţa formaţiei din care făcea parte încă un arădean, bateristul Octavian Pilan. Între timp au plecat Dinel Tollea, care a prins un contract şi s-a stabilit în Elveţia, însă a menţinut legăturile cu Adi şi ceilalţi, Tibi Bako a fost înlocuit în 1988 la Costinești de Raul Dudnic (Abra), o piesă grea în latura creativă a trupei pînă la plecarea sa definitivă în Canada în 1993. În combinaţie a intrat o vreme şi Teo Catarov, la acordeon, iar la claviaturi s-a aşezat Cristian Pup. A urmat o activitate concertistică intensă. Memorabil a fost concertul care a urmat lansării primului album, la Casa Studenţilor din Timişoara, plină până la refuz, cu o mulţime de tineri, care nu au mai avut loc înăuntru, aşezaţi în jurul clădirii. La un moment dat, în urma unor efecte speciale, scena s-a umplut de fum încât nu se mai vedea nimic. „Ceaţa” s-a risipit, concertul a continuat, publicul a fost cucerit, s-a cântat la bis. „De-acolo a început rockul Cargo!” – îşi aminteşte Adi Bărar. „Cele mai importante concerte n-au fost pe mari scene, ci în cercuri mai mici de prieteni, artişti, studenţi care se învârteau pe lângă noi. Toţi au pus umărul la noul puls, la noua direcţionare”. Dar au urmat şi concerte mari, turnee, gale, festivaluri. Au apărut casele de discuri private. Albumul de debut Povestiri din gară, iniţial publicat pe disc de vinil la Electrecord, a fost reeditat pe eticheta East & Art în 1995, pe casetă audio şi CD, iar pe compilaţia Unplugged Romania au fost incluse şi două piese Cargo (Batacanda şi Clasa muncitoare). În acelaşi an, formaţia înregistrează cel de-al doilea album intitulat Destin, lansat la Bucureşti, pe eticheta Vivo, cea mai activă casă de discuri orientată pe muzică rock în acei ani. Destinul însă avea să lovească prima dată în integritatea şi profesionalismul dobândit prin multă muncă şi sacrificii de membrii grupului. Carismaticul Kempes reuşea să absoarbă fluxul de energie şi emoţie care emana pe scenă de la ceilalţi membri ai formaţiei, să-l strângă şi să-l îndrepte spre public asemenea unui magician. A suferit un accident grav de motocicletă, o lovitură grea pentru grup, în care, aşa cum îşi aminteşte Ramon Radosav (chitară bass și vioară)„ajunseserăm să trăim din muzică aşa cum puţine trupe reuşeau la noi”. După ieşirea din spital o perioadă nu a putut să cânte. În toamnă, la festivalul Rock 95, a interpretat doar două piese, cu textele în faţa lui. Noul component al grupului, chitaristul şi vocalistul Adrian Igrişan (Riff), a preluat microfonul central şi repertoriul până la refacerea totală a solistului. Albumul Destin a avut succes, s-a vândut foarte bine, promovat de o activitate concertistică intensă. În acelaşi an, în pragul sărbătorilor de iarnă a apărut compilaţia Din darul magilor (East & Art) pe care au fost incluse şi două colinde (Lui şi Capra) orchestrate într-o manieră originală, care au contribuit la reuşita acestei prime ediţii a ceea ce va deveni un serial discografic, cu astfel de compilaţii lansate la fiecare sfârşit de an. Reacţiile bune i-au motivat pe muzicieni să elaboreze, în 1996, un album integral cu colinde, în colaborare cu corala Teofora din Timişoara. Colinde si obiceiuri de iarnă, a apărut doar pe casetă audio. Încercările nu s-au oprit aici. Anul următor a adus o surpriză, şi un mare succes comercial, discul single cu piesa Anarhia, crossover între rock şi hip hop, care conţine şi condimente (expresii, strigături) ale folclorului românesc, realizat în colaborare cu RACLA. Bucuria acestei noi reuşite a fost însă umbrită de vestea dispariţiei premature a prietenului şi colaboratorului Dinel Tollea, care tocmai pregătea un album solistic. Draculand, avea să apară post mortem. După plecarea definitivă a lui Ramon Radosav în S.U.A. la chitară bass s-a instalat Alin Achim, care până atunci cântase cu trupa timişoreană Amala. „Muzica mea trebuie, în primul rând, să reflecte pământul pe care călcăm. Este foarte important ca un muzician să comunice prin opera lui cu lumea, să-şi transmită sentimentele.” Respectând acest principiu enunţat în broşura Jurnal de bord, lansată odată cu albumul numărul 4, Adi Bărar, s-a inspirat din superstiţiile şi credinţele populare legate de vrăji şi blesteme. A compus şi a orchestrat alături de ceilalţi componenţi ai grupului un material muzical bine articulat, cu atenţie deosebită pentru detaliu şi cu texte îndelung şlefuite. Solistul vocal Kempes îşi revenise la condiţia şi forma vocală cu care s-a afirmat în Cargo, concertele au fost numeroase şi intense, publicul a susţinut formaţia (de altfel bine promovată şi de concernul MediaPro), care a preluat supremaţia în ierarhia rockului românesc. Cam de atunci datează şi vorba aceea cu steagul: „Bărar cu o mână ţine chitara şi cu cealaltă ţine sus steagul rockului românesc”, spusă, mai în glumă, mai în serios, de Ilie Stepan, însă bazată pe un episod real. Cu mai mulţi ani în urmă, pe vremea regimului comunist, la Costineşti, în timpul recitalului, cei de la Cargo, au desfăşurat şi au început să agite un tricolor luat din hotelul în care au fost cazaţi. În urma acestui episod - desfăşurarea steagului naţional avea un regim special în acea vreme! - li s-a interzis o vreme să mai susţină concerte oficiale (în afara celor prevăzute în contractul estival de pe litoral). Timişoara dădea în continuare - după Phoenix, Progresiv TM, Pro Musica - tonul şi direcţia muzicii rock din ţară. Ştafeta a fost preluată cu succes de Cargo. În anul 2000 apare discul EP intitulat Bagă-ţi minţile-n cap, lansat pe 15 decembrie la Bucureşti şi puternic promovat prin intermediul canalului ProTV care rotea intens video clipul cu piesa Mamă. Pe disc au mai fost incluse Cântecul Paştelui, Clasa muncitoare (live), Erată (live) şi un video clip cu Cântecul Paştelui, produs de ProTv în 1998. Înainte de acest eveniment, în 12 noiembrie, Cargo a susţinut un concert memorabil la clubul The Note din Timişoara, unde au fost prezentate în premieră piesele Mamă şi Bagă-ţi minţile-n cap, precum şi o baladă foarte rar interpretată live în perioada aceea, Astăzi şi mâine. S-a cântat aproape trei ore. Cu două voci de rock penetrante (Kempes şi Baciu), două chitări răsunătoare (Bărar şi Igrişan), secţie ritmică puternică (Tavi şi Alin) şi susţinere armonică şi cromatică sonoră a claviaturilor (Cristi Pup), Cargo şi-a continuat dominaţia şi în secolul XXI. Însă în 2001, urmând parcă un blestem, pe 30 iulie, cade de pe motocicletă, la Sibiu, Adrian Baciul Igrişan, cel care a venit în formaţie după accidentarea lui Kempes. Cu multiple fracturi Baciul a fost indisponibil mai multe luni în care ceilalţi, cu precădere Bărar şi Kempes, au preluat părţile lui chitaristice şi vocale, grupul având de susţinut o agendă concertistică intensă. O dată cu succesul intervin şi o serie de discuţii şi fricţiuni. Cei care au investit mult în tot ceea ce înseamnă muzica şi succesul formaţiei ajung într-un moment al carierei să-şi dispute rolul şi meritele, intervin frustrări şi nemulţumiri şi barca se clatină. S-au confruntat cu această situaţie toţi liderii trupelor care au scris istoria rockului timişorean: Nicu Covaci cu Phoenix, Ladislau Herdina cu Clasic XX şi Progresiv TM, Ilie Stepan cu Pro Musica şi Adi Bărar cu Cargo. În 2002, Kempes, fără să-şi anunţe din timp colegii, ia hotărârea să plece definitiv în Australia! A fost o lovitură grea dată formaţiei, care înregistrase deja cu el o bună parte a cântecelor pentru un nou album. Adi Igrişan trece la microfonul din faţă şi în ciuda faptului că nu poate susţine integral concertele stând în picioare, reuşeşte să facă faţă, iar interpretarea lui sună bine. Deşi a fost primit cu reţinere de fanii lui Kempes, Baciul a fost capabil, în timp, să le schimbe părerea şi să se facă acceptat. În 5 decembrie 2003 s-a organizat la clubul Cargo din Timişoara, în prezenţa prietenilor şi fanilor, o primă audiţie publică a albumului Spiritus Sanctus. Adi Bărar mi-a mărturisit atunci cât de mult s-a lucrat nu doar la reînregistrarea vocilor (datorită plecării lui Kempes toate părţile vocale au fost imprimate din nou de Adrian Igrişan) ci şi la producţia sunetului, la masterizare. Pe acest disc se află şi cel mai mare hit al formaţiei, balada Dacă ploaia s-ar opri. În anul 2005 la Gala Premiilor MTV - Romanian Music Awards, Cargo a primit trofeul pentru cea mai bună trupă rock şi discul de aur pentru albumul Spiritus Sanctus.
Mimo OBRADOV
