Toamna aduce o nouă ediție a tradiționalului concert simfonic din Peștera Românești, inițiat în 1984 de Dr. Constantin Lupu și Asociația Speotimiș. 

Spectacolul va avea loc duminică, 27 octombrie, de la ora 13, sub bagheta dirijorală a maestrului Peter Oschanitzky.

Ediția din acest an, organizată de Fundația Academică Culturală Timișoara, îi va avea ca protagoniști pe soliștii Gabriela Varvari, Dan Patacă și Ovidiu Rusu, alături de Orchestra Operei Naționale Timișoara.

Din program fac parte lucrări ale compozitorilor W. A. Mozart, J. Strauss, E. Kalman, J. Massenet, R. Solz.

Accesul publicului este liber și se face din satul Românești, pe potecă marcată. Drumul până la peșteră este de aproximativ o oră.

Un eveniment turistic și cultural unic în lume, concertul din Peștera Românești este emblematic pentru județul Timiș, dar și pentru România.

Ioana NICOLESCU