Cea de-a doua parte a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești 2014 (FEST – FDR) a continuat cu „D′Ale Noastre”, un spectacol de Gigi Căciuleanu, Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București și Art Production, în Sala 2 a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.
Gigi (Gheorghe) Căciuleanu este balerin, profesor și coregraf francez de origine română. În 1970 a obținut Premiul de Coregrafie la Concursul Internațional de Balet de la Varna cu ,,Mess around“, pe muzica lui Ray Charles. S-a născut la București și este absolvent al Școlii Naționale de Coregrafie.
S-a format în România sub îndrumarea lui Miriam Răducanu, apoi și-a perfecționat tehnica la Teatrul Balșoi din Moscova. A intrat în faimoasa companie de dans contemporan, ,,Folkwang Ballet“, condusă de Pina Bausch. De mai bine de 10 ani conduce Compania Națională de Balet din Santiago de Chile, „El Banch”. Are peste 250 de coregrafii.
În 1973 s-a stabilit în Franța și este fondator al Teatrului coregrafic din Nancy – Compania ,,Gigi Căciuleanu“. Este Cavaler al Artelor și al Literelor (1984).
Într-un interviu acordat Ziarului „Timișoara”, Gigi Căciuleanu vorbește despre viața sa artistică, dar și despre condiția artistului.
- Pentru început, vă rog să îmi spuneți ce părere aveți despre orașul de pe Bega, dar și despre Festivalul Dramaturgiei Românești.
- Am mai dansat în Timișoara, acum câțiva ani, cu un alt spectacol: „QuiBaDa”. Am amintirea scenelor. Este minunat orașul. Oamenii sunt minunați. I-am văzut când se plimbau pe stradă și se bucurau de un pic de răcoare. Este un oraș occidental.
- În 1970 ați obținut Premiul de Coregrafie la Concursul Internațional de Balet de la Varna. Cum v-ați simțit în momentul în care ați aflat că munca și talentul dumneavoastră au fost apreciate?
- Oricine se simte fericit, mai ales că arta noastră este muncă „la cărbune”, este foarte grea. Când este răsplătită îi mulțumim lui Dumnezeu, întâi pentru că ne-a făcut, apoi pentru că ne-a dat puterea să continuăm. Bineînțeles, ca orice om, ca orice sportiv, jucător de șah sau om al științei care ia un premiu, mai ales din alte părți, sunt foarte măgulit. Și una dintre mândriile mele cele mai mari este atunci când am plecat din România spre Occident. Primul meu contract a fost unul de coregraf și profesor la Compania „Folkwang Ballet”, a cărei directoare a fost atunci doamna Pinei Bausch (un mare nume al dansului contemporan) și la Centrul Internațional de Dans de la Cannes, de către Rosella Hightowe, un mare nume al baletului mondial. Deci, am venit din România cu un „bagaj” și am fost imediat solicitat să arăt altora de pe alte meleaguri câte ceva ce știam din România. Acum sunt fericit de acest „bagaj” îmbogățit prin tot felul de aventuri artistice.
- Am observat că în România condiția artistului este destul de dramatică în ceea ce privește relația dintre munca, talentul și sfera economiei. Ce ați putea să îmi spuneți despre acest subiect, despre faptul că artistul nu este apreciat pentru munca din teatru și operă?
- Cred că această problemă este mondială. Este vorba despre niște întâlniri, de fapt, privilegiate care să favorizeze „drumul” tău, contează cât de mult muncești. Ceea ce văd oamenii pe scenă sau la televizor sunt niște realizări, dar nu știu câte demersuri sunt pentru a obține aceste apariții.
Eu sunt fericit că am acum „Romania Dance” Company – Gigi Căciuleanu și sunt foarte mândru de ea, pentru că am fost directorul baletului național în Franța, „Grand Théâtre de Nancy” și în America de Sud, în Chile. Acum am posibilitatea să dirijez și oameni care vorbesc pe limba mea.
- Tineretul de astăzi nu mai apreciază, ca înainte, spectacolele de teatru, le consideră plictisitoare și preferă mai mult evoluția tehnologiei. Ce părere aveți despre această gândire și care ar fi soluția pentru ca tineretul să aprecieze arta teatrului?
- Soluția este să facem noi spectacole care să îi intereseze. Este adevărat că, de multe ori, propunerile care sunt făcute par a nu fi pe înțelesul oamenilor. Din partea mea, m-am gândit întotdeauna că trebuie „vorbită” o limbă pe care lumea să o înțeleagă și atunci tinerii vor veni spre noi.
Eu am mulă experiență cu copii care preferă fotbalul ca o canalizare a energiei fizice. După ce au lucrat cu noi, vin la dans.
Noi trebuie să explicăm foarte multe lucruri. Depinde mai mult de noi. Dacă există mult mai mult public la fotbal sau tenis este pentru că regulile jocului sunt pe înțelesul tuturor. Eu fac acest lucru. Regulile dansului trebuie explicate și atunci omul te înțelege. Este adevărat că spectacolul pe ecran a devenit mult mai accesibil prin dvd-uri, televiziune, internet ș.a.m.d., decât un spectacol „viu” Însă, nimic nu poate înlocui dimensiunea „arderii imediate” pe scenă, mai ales într-o sală cum este aceasta, unde publicul este foarte aproape de scenă.
Nu doar efortul trebuie văzut, ci și măsura în care interpretul se autodepășește de fiecare dată când poate.
- Să discutăm și despre spectacolul „D′Ale Noastre”. Care este tema și mesajul?
- Nu este o piesă de teatru, ci de o lume a lui Ion Luca Caragiale pe care „o purtăm cu toții în gene”. Într-un proces electoral există aceleași personaje, inclusiv cetățeanul turmentat, care nu știe cu cine votează.
Spectacolul „vorbește” despre „D′Ale Noastre românești, dar mai ales, despre D′Ale Noastre omenești”. Spectacolul reflect lumea lui Caragiale, cu personajele sale mitice.
- Ce îmi puteți spune despre actorii spectacolului?
- Eu îi numesc dans-actori, pentru că limba în care vorbesc este cea a dansului, dar unii chiar sunt actori și nu sunt dansatori. Alții au avut același parcurs ca și al meu. Ceea ce fac eu se cheamă teatru coregrafic, pentru că este teatru făcut în limba coregrafiei, nu numai în limba dansului, dar și prin construcție.
- Ce impact credeți că va avea spectacolul „D′Ale Noastre”?
- Sper că spectacolul îi va face pe cei care vor fi în sală să gândească. Mie îmi place când un spectator nu iese indiferent dintr-un spectacol. Cred că aceasta ar fi soluția pentru a atrage oamenii: să nu vină să stea pasivi, ci să se recunoască în unul dintre personaje.
În spectacolele mele încerc să leg ideea de performanță fizică și conceptuală. Dacă vrem ca publicul să ne înțeleagă, trebuie ca noi să îl înțelegem.
Alexandru Virgil STOICA
