Ziua de 11 iunie a fost dedicată dansului și cântecului popular pentru elevi din județul Caraș-Severin și Timiș, care au participat la a doua ediție a Festivalului Interjudețean „Împreună în Timișoara multiculturală”. Evenimentul a avut loc la centrul comercial Iulius Mall, iar scopul momentului artistic a fost promovarea dansului și cântecului popular, dar și informarea și educarea copiilor despre valorile diferitelor culturi.
„Prin acest festival, foarte multe naționalități se îmbină și demonstrează că putem trăi foarte bine împreună. Particip la «Împreună în Timișoara multiculturală» deoarece vreau să cunosc cât mai multe naționalități. Săptămâna Artelor Timișorene este o ocazie prin care putem să ne dezvoltăm creativitatea”, a spus Eliza Petcu, elevă a Școlii Gimnaziale Nr. 25 din Timișoara.
Prezentările de costume și cântece românești, sârbeşti, italieneşti, spaniole, siriene, bulgăreşti, ceheşti, maghiare, germane, franceze şi ale etniei rome, obiceiuri, dar și o expoziție de produse tradiționale au fost pregătite de copii pentru acest eveniment.
„Este vorba despre un regal al tradițiilor și obiceiurilor diferitelor etnii și naționalități, cu dansuri și cântece interpretate de copii. Încercăm să demonstrăm că toți copiii trebuie să se înțeleagă între ei, să promovăm spiritul de fair-play și de toleranță între elevi”, a declarat Ozana Crăciunaș, coordonatorul evenimentului și director-adjunct al Școlii Gimnaziale Nr. 25 din Timișoara.
A doua ediție a Festivalului Interjudețean „Împreună în Timișoara multiculturală” a fost organizată de Școala Gimnazială Nr. 25 din Timișoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Iulius Mall și Consiliul Județean Timiș.
Alexandru Virgil STOICA

