Timișorenii sunt invitați să exploreze un alt parc din cartierul Elisabetin, în cadrul proiectului „Heritage of Timișoara”. Este vorba despre Parcul Carmen Sylva. Evenimentul, organizat sub forma unui picnic de arhitectură, va avea loc sâmbătă, 6 iulie 2019, de la ora 10.
Proiectul cultural „Heritage of Timișoara” a fost inițiat în urmă cu trei ani de Asociația Prin Banat și are ca scop promovarea și încurajarea turismului cultural în cartierele istorice ale Timișoarei și sensibilizarea opiniei publice privind protejarea patrimoniului cultural material timișorean. (A.B.)