Muzeul de Artă, Timișoara și Institutul de Istorie Conceptuală au organizat cea de-a doua conferință din seria „Conceptul Europa”. Tema celei de-a doua conferințe a fost „Multiculturalitatea - fuziunea orizonturilor intelectuale” și a fost susținută de prof. univ. dr. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timișoara.
În debutul conferinței, profesorul Neumann a punctat pericolul ce stă la pândă în actuala Europă, anume, noul naționalism. Antidotul la acest pericol a fost prezentat ca fiind moștenirile plurale ale „bătrânului continent”, legăturile care aduc unitate Europei, elementele care leagă culturile europene: „ne paște noul naționalism dacă nu suntem atenți, dacă nu suntem în stare de veghe, dacă nu încercăm să vedem moștenirile noastre plurale și ce anume ne leagă cu vecinii noștri, ..., care sunt elementele comune ale culturilor noastre, chiar dacă vorbim limbi diferite”.
În continuarea prezentării din Sala Baroc, a fost explicată multiculturalitatea din perspectivă europeană, precum și fuziunea orizonturilor intelectuale în cazul multiculturalității.
Istoricul Victor Neumann a apelat în prezentarea temei din această a doua conferință din seria destinată conceptului „Europa” la epocile istoriei și a făcut o incursiune în istoria Angliei subliniind faptul că „statalitatea nu înseamnă totdeauna națiune”, ci „înseamnă administrație, iar administrația înseamnă știință”, considerând legislația deosebit de importantă în fondarea statalității. În Anglia, Magna Charta Libertatum a reprezentat, în anul 1215, un document legislativ prin care se viza îngrădirea puterii absolute a regelui sau a reprezentanților săi direcți, dar și garantarea unui număr de drepturi pentru toți cetățenii, documentul afirmându-se în timpul regelui Ioan („Fără de Țară”) ca un element de bază al parlamentarismului englez. Acest document legislativ a fost actul fondator al statalității Angliei medievale, a regatului englez. Referindu-se la englezi și la Marea Britanie, profesorul Neumann a spus: „Sigur că, în secolul al XVII-lea, când a început modernizarea, ei au folosit ce-au moștenit din această Magna Charta Libertatum și-au îmbogățit. Ei n-au stricat ceea ce au moștenit, au folosit, au prelucrat, au îmbunătățit, au înnoit lucrurile astea și s-au putut dezvolta. E o insulă care ne dă ceva diferit de ceea ce înseamnă continentul. E foarte important să înțelegem această translare către epoca modernă, dar translarea aceasta se bazează pe două sau mai multe regalități care vin din evul mediu și care sunt statalități, statalități în care avem administrație proprie și avem legislație proprie a statului respectiv”.
Țările de Jos (Olanda) au fost amintite în această conferință, mergându-se în vremurile evului mediu, atunci când olandezi „aveau companii comerciale care dominau toate mările și oceanele lumii”, iar după eliberarea de sub stăpânirea Spaniei, Olanda „și-a construit o statalitatea foarte puternică”, aici apărând „prima bancă din lume”, fiind „vorba de o bancă ce înseamnă o statalitate întreagă, reprezintă Țările de Jos. Ea împrumută sume de bani în secolul al XVII-lea, atât în interior cât și în exterior. Este o bancă foarte puternică la care se raportează comerțul lumii. Din Olanda pornește construcția New York-ului”.
După această incursiune în istoria Occidentului Europei, conferința a continuat cu o întoarcere spre Europa Centrală și de Est, acolo unde, în vremurile medievale, au fost trei statalități puternice: Imperiul Otoman, în partea de sud-est, Imperiul Țarist, în est și Imperiul Habsburgic. În interiorul acestor imperii existau mai multe populații care vorbeau diferite limbi, existând o mare diversitate.
În conferința susținută, profesorul Neumann a scos în evidență faptul că Imperiul Otoman, de-a lungul celor 500 de ani în care a dominat Peninsula Balcanică, s-a remarcat prin toleranța „vis-à-vis de celelalte grupuri confesionale, fiindcă identitatea în interiorul imperiului era, în primul rând, de natură confesională. Adică, nu conduceau musulmanii pe creștini, nici pe cei ortodocși, nici pe cei catolici, ci era o relație de recunoaștere a mitropolitului creștin-ortodox și a episcopului romano-catolic. Cu ei colaborau în ceea ce privește administrația. Relațiile la Constantinopol erau fluide și identitățile erau fluide, adică se trecea dintr-o grupă în alta, dintr-o comunitate într-alta. Relațiile erau multiculturale și interculturale. (...). Au fost toleranți liderii musulmani, sultanii imperiului, și nu numai, întreaga lor administrație. Sigur, i-a interesat cucerirea teritoriilor, i-a interesat exploatarea teritoriilor, dar în ceea ce privește existența umană, existența comunitară, au avut o doză de toleranță”.
Referindu-se la statul-națiune de astăzi, profesorul Neumann a subliniat faptul că e importantă existența lui „pentru reguli, pentru norme. E foarte bine că există și trebuie să existe în continuare, dar totodată trebuie să avem suficientă deschidere pentru ceea ce am moștenit din trecut (și-am moștenit elemente plurale) și să putem vedea viitorul tot prin pluralitate. Pluralitatea culturală înseamnă democrație. Dacă nu vrem democrație, atunci ne retragem spre monolog sau spre monocultură, spre cei care vor să impună, nu cunoaștere, ci ideologie, nu pentru toți, numai pentru unii și-mpotriva altora”.
În continuarea conferinței a fost arătată legătura spațiului central și sud-est european, înainte de statul națiune, cu Europa în ansamblul ei. Au fost aduse în atenția celor prezenți câteva personalități care au avut deschiderea de a face legătura între Europa Centrală și de Sud-Est și Europa Occidentală. Printre cărturarii cu deschiderea unității și pluralității Europei au fost amintiți: Evghenie Vulgaris (cărturar grec, teolog din secolul al XVIII-lea ce a urmat studii la universități italiene și germane), Dimitrie Cantemir (cărturar din Țările Române, secolele XVII și XVIII, vestit erudit european), Ștefan Stratimirovici (mitropolitul ortodox de la Karlowitz, între 1790 și 1836), Ötvös József (intelectual din Imperiul Austro-Ungar care a conceput conviețuirea în pace a naționalităților din Imperiu, și a gândit reforma învățământului austro-ungar, la 1868) etc.
„Acești intelectuali sunt punți de legătură. Ei recunosc ce-se-ntâmplă în școala italiană, în cultura italiană, în cultura franceză, în cultura germană sau în cultura engleză și o transferă încoace. Deseori se-ntâmplă ca ei înșiși să devină creatori și să furnizeze (cum a fost cazul lui Dimitrie Cantemir) informații și interpretări despre ceea ce înseamnă această lume”, a spus profesorul Neumann în timpul conferinței.
Referindu-se la perioada administrației Casei de Habsburg în Banat, profesorul Neumann a arătat că: „Imperialii au încurajat această mișcare ecumenică pentru ca oamenii să trăiască în pace. Cel mai important lucru este să căutăm forma pașnică de coabitare între noi. Prin această formă ecumenică, învățăm această relație între două sau mai multe culte. Asta este multiculturalitatea și interculturalitatea. Există un alt concept pe lângă cel de multiculturalitate, este și cel de interculturalitate, care poate să asigure armonia. Dacă nu încurajează conflictul atunci va asigura armonia între două sau mai multe persoane, între două sau mai multe grupuri. Exercițiu pe care l-au făcut austriecii în secolul al XVIII-lea a fost un exercițiu ecumenic, iar aici, în zona aceasta, în regiunea Banat, a fost un experiment. A fost singurul experiment reușit timp de 200 de ani. Au făcut experimente peste tot. Au făcut în Boemia, au făcut în Moravia, în zona Gorizia, în Trieste, au făcut foarte multe experimente, însă, din păcate, atunci când a apărut ideea națională sau etnonațională, ele n-au mai continuat în sensul în care-au fost cultivate de imperiali”.
Referindu-se la administrația austriecilor în Banat, profesorul Neumann a subliniat faptul că a fost „foarte serioasă, foarte solidă”, iar asta pentru că aici, în Banat, imperialii nu au avut opoziție în a realiza această administrație, nobilime nemaifiind în Banat, ea fiind lichidată odată cu instaurarea administrației otomane peste Banat. În Transilvania a fost opoziție la Imperiu pentru că exista o nobilime de sânge, rămasă din vremurile medievale, iar această nobilime era foarte conservatoare. Astfel s-au scos în evidență și particularitățile existente între cele două provincii românești, Banat și Transilvania.
Revenind la statul național în partea central și sud-est europeană, acesta se dezvoltă în secolul al XIX-lea, acest secol schimbând „foarte mult lucrurile, în sensul că fiecare dintre comunități vrea să-și dezvolte un stat național. Statele naționale se dezvoltă diferit în Europa de vest comparativ cu Europa de est”. În partea de est a Europei, predomină construcția statală după modelul german, în timp ce în vest, construcția statală după modelul francez. În continuarea conferinței s-a vorbit despre diferențele acestor două modele de construcție statală.
„E foarte important să avem legături cu exteriorul, atât în interiorul statului cât și în exteriorul statului, ca să putem vorbi de multiculturaliate, de politics of recognition, de demnitate umană și să putem vorbi de pace între oameni. Să știți că Europa, ce are astăzi foarte important (și politica multiculturală europeană merită să fie cultivată și din această pricină), de 74 de ani nu are conflicte interstatale. A fost o excepție în interiorul Iugoslaviei, dar în rest... Și asta-i Uniunea Europeană. Dacă vreți să înțelegeți conceptul de Europa în sensul modern și profund al cuvântului, este relația pașnică între noi. Relație pașnică bazată pe o reciprocitate a relațiilor, bazată pe înțelegere, pe diplomație, pe acceptarea celuilalt, pe învățarea despre celălalt”, a subliniat profesorul Neumann în conferința susținută în Sala Baroc a Muzeului de Artă.
Concluzionând, la finalul celei de-a doua conferințe din seria destinată conceputului „Europa”, profesorul Neumann a spus: „Vorbim de societăți cu moșteniri multiple, deci, care amalgamează limbi și culturi. Nu putem trăi prin separare unii de ceilalți, prin construcția de garduri artificiale între oameni, numai din cauză că unul vorbește o limbă și unul altă limbă. Trebuie să folosim puntea de legătură. De asta folosim astăzi engleza, folosim o altă limbă de circulație. Limba nu e întotdeauna sufletul poporului. Poate că muzica, sau balada exprimă mult mai bine sufletul poporului. Această amalgamare a accentuat debutul modernității. Deci, modernitatea o putem înțelege foarte bine și în sensul democratic și în sensul în care astăzi ar trebui s-o înțelegem ca să evităm «new nationalism», care ne distruge sau ne autodistruge, să vedem această pluralitate peste tot, s-o descoperim, s-o identificăm și s-o cultivăm. Circulația oamenilor a fost foarte importantă și-a rămas foarte importantă. Dacă circulăm dintr-o zonă într-alta ni se pare mult mai ușor să-i înțelegem pe ceilalți”.
Această a doua conferință din seria „Conceptul Europa” nu a fost lipsită de muzică. Conferința a fost deschisă cu interpretarea unei arii din opera „Nunta lui Figaro” compusă de Wolfgang Amadeus Mozart. Iole Saraceni a fost invitata specială pentru a susține această interpretare în deschiderea conferinței. Iole Saraceni este artist liric din Italia și a absolvit, anul acesta, Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, secția Canto, clasa prof. univ. dr. Dana Chifu.
Eleve în clasa a X-a la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, Valentina Denisa Țîrlea (pian) și Sarah Țurlui (vioară) au continuat seria recitalurilor și au interpretat muzică compusă de George Enescu. A urmat recitalul Larisei Zăgan (flaut), clasa a VIII-a, Liceul de Artă „Ion Vidu”, clasa prof. Gabriella Popescu. Pentru Iole Saraceni și Larisa Zăgan, profesor acompaniator a fost Mariana Sânmărtinean (pian). S-a ocupat de organizarea acestor momente muzicale, profesor Roxana Maniu.
La finalul conferinței, cunoscutul muzician timișorean Horea Crișovan (chitarist) a susținut un scurt recital, cu acest moment muzical încheindu-se cea de-a doua conferință din seria „Conceptul Europa”.