Luni, 3 iunie, a avut loc deschiderea celei de-a VI-a ediții a Festivalului Artelor Timișorene. Pe lângă activitățile artistice și culturale pregătite de organizatori pe durata celor șapte zile, în cadrul festivalului va avea loc și concursul Bega Music Festival, adresat interpreților și compozitorilor.
Preselecțiile pentru cele două secțiuni ale competiției au avut deja loc în cursul săptămânii trecute. În finală, care se va desfășura vineri, 7 iunie, în Piaţa Victoriei, s-au calificat 18 interpreţi şi 19 compozitori. De la ora 17 se va derula întrecerea concurenților de la interpretare, urmată de recitalul trupei DJ Project, pentru ca de la ora 20 să înceapă secțiunea de interpretare. Pe lista artiștilor ce vor interpreta piesele de la secţiunea creaţie se regăsesc nume cu rezonanță în peisajul artistic timişorean precum Pragu` de Sus, Sanctuar, Peregrinii, Vest Phoenix Cover, Vest, Skywalkers, Axis, Maryliss, Dragoș Moldovan, Ana Kui, Duality, Malvina, Remember și Dincolo de ziduri. Gala „Bega Music Festival” va încheia duminică, 9 iunie, Festivalul Artelor Timișorene, prilejuind întâlnirea cu Bella Santiago & Jukebox şi Maria Hojda & Tm Groove.
Programul complet al Festivalului Artelor Timişorene 2019:
Marţi – 4 iunie
Piaţa Sfântul Gheorghe - ora 17 - Teatrul Merlin - „Capra cu trei iezi”, ora 19 - Teatrul Degetu Mic - „Marcel și-a lăsat barbă” - spectacol antidrog
Piaţa Libertăţii - ora 18 - „Să învățăm despre meşteşugurile populare” - expuneri ale meşterilor populari
Piaţa Unirii - ora 18.30 - Grupul de chitară BegArt, ora 19 - Dans medieval - MiniMini Reflex, ora 19.30 - „Cântăm cu Melopolis”, ora 20 - „Binele și răul” - montaj coregrafic - Mini Mini Reflex, ora 21 - Peregrinii și Deep6 Project - „Basme de Foc’’
Piaţa Victoriei - ora 20 - Concert vocal – simfonic - Muzică de film. Corul „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul”, dirijor Iosif Todea şi orchestra Liceului de Muzică Ion Vidu, dirijori Radu Popa şi Radu Zaharia. Solişti: Bianca Mihăescu, Nicoleta Hapaianu, Ana Kui, Alexandru Suca, Eugen Goliş
Piaţa Libertăţii - ateliere și expoziții cu titlu gratuit, între orele 17-20
Miercuri – 5 iunie
Piaţa Victoriei - ora 17 - Seară de balet, ora 20 - Recital MOZART - arii şi duete din operele „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, „Flautul fermecat”, „Cosi Fan Tutte” - Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara
Piaţa Unirii - ora 19 - Incubatorul de Artă se prezintă, ora 20.30 - Marc&Friends, ora 21 – Tradiţional Cvartet
Piaţa Sfântul Gheorghe - ora 21.30 - Teatrul Auăleu – „Miorița”
Piaţa Libertăţii - ateliere şi expoziții cu titlu gratuit, între orele 17-20
Joi – 6 iunie
Piaţa Unirii- ora 18- Timișoara Big Band & Ingrid Gabriela Nicolaescu, ora 19 - Magnum Team & Friends - Fusion
Piaţa Sfântul Gheorghe - ora 19 - Lecţia de bachata - Salsa Rebels, ora 20 - Ia-ţi chitara şi hai să cântăm! Seara chitarelor, invitați Ilie Stepan & Horia Crișovan
Piaţa Victoriei - ora 21 - „Micuța Dorothy” - Opera Română Timişoara
Piaţa Libertăţii - ateliere și expoziții cu titlu gratuit, între orele 17-20
Vineri – 7 iunie
Piaţa Victoriei - ora 17 - BEGA MUSIC FESTIVAL - ediția I - concurs de interpretare și creaţie. Recital Dj Project &Theo Rose
Piaţa Unirii - ora 19 - Battle Street Dance & Party
Piaţa Sfântul Gheorghe – ora 21 - Teatrul Național „Mihai Eminescu” - „Canicula”
Piaţa Libertăţii - ateliere și expoziții cu titlu gratuit, între orele 17-20
Sâmbătă – 8 iunie
Piaţa Libertăţii - ora17 - Concurs de caricatură - Popas Academy
Piaţa Sfântul Gheorghe - ora 10 - Lecţia de balet cu Alexandra Coca, ora 17- Salsa Addicted & Just Dance Timișoara – workshop, ora 19 - Compania Phantasia - „Scufița Roșie și OsKar”, ora 20 - Cromatik Voice - teatru și muzică
Piaţa Unirii - ora 19 - Latino Evening Party. Recital Ricardo Caria
Piaţa Victoriei - ora 20 - Concert Filarmonica „Banatul”, dirijor Cristian Neagu
Piaţa Libertăţii - ateliere şi expoziții cu titlu gratuit, între orele 17-20
Duminică – 9 iunie
Piaţa Victoriei - ora 18 - Gala Bega Music Festival, Maria Hojda & ™ Groove, Bella Santiago & Jukebox.
Sala Teatrului German de Stat, ora 18 - Teatrul German de Stat – „Hansel și Gretel”
Piaţa Sfântul Gheorghe - ora 17 - Generația Muzicii, ora 19.30 - Exerciții de actorie, anul I, Facultatea de Muzică și Teatru, asis. drd. Mirela Puia, ora 21 - „Femeia Şarpe” de Carlo Gozzi, anul II, Arta Actorului, asist.drd. Claudiu Dogaru, cda. Laura Avarvari, Facultatea de Muzică şi Teatru Timişoara
Piaţa Unirii - ora 18 - Facultatea de Muzică și Teatru – Operetă, ora 19.30 - Party Mix Band, ora 20.30 - Axee b2b George Andreas
Piaţa Libertăţii - ateliere şi expoziții cu titlu gratuit, între orele 17-20
Ateliere şi expoziţii cu titlu gratuit, derulate zilnic în perioada 3 - 9 iunie, între orele 17 - 20:
Ştefan Popa Popas – Caricaturi şi portrete semnate Ştefan Popa-Popas & Popas Academy, atelier de caricatură, concurs de caricatură
Ateliere „Realitatea Virtuală” – Concurs de artă vizuală. Timişorenii vor putea testa tehnologia VR, iar seara, de la ora 20, se vor organiza concursuri de artă vizuală. Se pot înscrie elevi şi studenţi din domeniul artelor, dar şi iubitorii genului. Lucrările realizate vor fi proiectate pe monitoarele exterioare.
Asociația Romul Ladea - ateliere de pictură mandale şi tablouri mici, grafică - portrete, pictură pe faţă pentru copii și tatuaje temporare, bijuterii realizate din tacamuri vechi și lumânări decorate cu motive tradiționale, lucrarea colectivă cu tema „Timişoara 100”, expoziţie
Proiectul „Sunt local, întereabă-mă” - Facultatea de Arte și Design Timişoara - amprentarea în culori diverse a unor șabloane ce redau cele mai reprezentative monumente ale Timișoarei
ARTE 2021 - Liceul de Arte Plastice Timişoara - ateliere de pictură, grafică, arhitectură și design și expoziție
Palatul Copiilor – ateliere. Luni - Pictură ; Marţi – Natura creează şi trăieşte; Miercuri – Atelier de grafică / accesorii fetru; Joi – Pictură pe faţă; Vineri – Modelaj; Sâmbătă – Modă şi desen; Duminică – Culorile primăverii.
Elena Busuioc (creative studio): Ateliere de pictură pe sticlă, pictură cu fire (povestea firelor colorate), String Art (Timişoara 100) tâmplărie și expoziție de pictură și desen - „Pe urmele marilor artişti”
Floral ART - atelier de artă floristică: aranjamente florale, flori de hârtie, bijuterii florale și Proiectul floral cu tema „Timișoara 100”
„Să învăţăm despre meşteşugurile populare” – ateliere şi demonstrații ale meşterilor populari
Potențialul sticlei în artă - Atelier de gravură pe sticlă
Tehnici noi de prelucrare a lemnului - demonstrații de sculptură cu drujba
Lutelier - atelier de pictură pe ceramică, roata olarului (în weekend)
D&D art - pictură pe față și pe ceramică
Căsuța cu povești - atelier de pictură pe lemn
Indian - produse handmade
Atelierul Doamnei P - ateliere de împletituri din lână și de cusătură manuală
Proiectul „Mâini” - expoziție foto
Casa Studenţilor din Timişoara – ateliere de tehnică fotografică și expoziție de fotografie
Ioana NICOLESCU

