Cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Filmului Francez din România se desfășoară, în 13 orașe din țară, între 8-13 mai 2019. La Timișoara, Festivalul se va deschide oficial, joi, 9 mai, la ora 18:30, cu filmul (thriller) „Joueurs” („Joacă-te cu focul”), regizor Marie Monge. Tema propusă pentru această ediție a Festivalului este „Paris, toujours...”.
Luni, 13 mai, de la ora 18, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, are loc încheierea celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Filmului Francez, iar cu această ocazie va fi prezentat, în premieră, conceptul de arhitectură privind reamenajarea cinematografului „Studio” din Timișoara.
La ceremonia de prezentare a proiectului de reamenajare vor participa Excelența Sa, Doamna Michèle Ramis, Ambasador al Franței în România, dr. Nicolae Robu, Primar al Municipiului Timișoara, Hélène Roos, Director Institutul Francez din România, François Coste, Director general „Groupama Asigurări”, reprezentanți ai Asociațiilor „Pelicula Culturală”, „Marele Ecran”, „DocuMentor”, „TimiShort” și ai biroului de arhitectură „Atelier 21”.
În luna iunie a anului 2018, Primăria Municipiului Timișoara, Compania „Groupama”, Institutul Francez din România și Asociațiile „Pelicula Culturală”, „Marele Ecran”, „DocuMentor” și Asociația Română a Filmului Independent, „TimiShort”, au semnat o declarație de intenție privind înființarea unui cinematograf de artă în centrul orașului, sub cupola rețelei „Europa Cinemas”. În luna noiembrie a anului trecut, s-a aprobat, prin hotărâre de Consiliu Local, ca viitorul Cinematograf de Artă al orașului să fie creat în incinta fostului Cinematograf „Studio”.
Luni, 13 mai, se va prezenta noul concept pentru revitalizarea cinematografului „Studio” din Timișoara, iar partenerii principali vor vorbi despre contribuția fiecăruia în implementarea acestui proiect important.
În holul din fața Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara se va amenaja o expoziție cu imagini și planuri ale viitorului Cinematograf de Artă. Expoziția intitulată „Cinema Studio reloaded” poate fi vizionată pe timpul evenimentului, după care va fi amplasată în diferite alte spații publice care vor fi anunțate ulterior.
Festivalul Filmului Francez din România, ediția XXIII-a, se încheie la Timișoara, cu filmul de comedie „Le grand bain” („Înoată sau te scufunzi”, 2018), în regia lui Gilles Lellouche.
Cornel Seracin

