Autoritățile locale din Timișoara au decis să organizeze un nou festival - concurs, de interpretare vocală și de creație. Prima ediție a Bega Music Festival se va desfășura în perioada 7 - 9 iunie, în cadrul Festivalului Artelor Timișorene. Competiția se adresează soliștilor vocali și compozitorilor cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani.
„Scopul este acela de a identifica și de a susține tinerii interpreți ai Timișoarei, cât și de a încuraja compozitorii timișoreni”, transmit reprezentanții primăriei.
Marți, 23 aprilie au început oficial înscrierile, termenul limită fiind 20 mai la ambele secțiuni. Persoanele care vor să se înscrie în competiție trebuie să completeze o fisă de înscriere, iar preslectia va avea loc în data de 25 mai, ora 10, la Sala Capitol.
Concurenții trebuie să prezinte la preselecție două piese, iar în finală, una din cele două. Compozițiile se depun la registratura Primăriei Timișoara, camera 12. Piesa va fi pe CD sau stick, comisia neavând posibilitatea să cunoască numele autorului piesei. După validare pentru finală, se vor afișa piesele câștigătoare pe pagina de facebook Evenimente Primăria Timișoara.
Repertoriul abordat de participanți poate cuprinde piese din zona muzicii pop, rock, jazz, dance, blues, folk, hip-hop, music-hall etc. Nu pot fi abordate în acest concurs piese de muzică populară, romanțe, manele și cântece de petrecere.
De asemenea, melodia aleasă trebuie să aibă versuri adecvate vârstei, o durata de maximum patru minute, să nu conțină elemente vulgare, xenofobe, antisemite, rasiste, concurentul fiind cel responsabil pentru consecințele directe sau indirecte ale utilizării piesei din concurs (în privința drepturilor de autor cat și a celor conexe).
Concursul propriu - zis se va desfășura vineri, 7 iunie, pe scena din Piața Victoriei, iar premierea câștigătorilor în 9 iunie.
Premiile oferite de organizatori consteau în sume de bani, după cum urmează:
Secțiunea interpretare vocală: Premiul I - 2000 lei, Premiul al II- lea - 1500 lei, Premiul al III-lea - 1000 lei, două mențiuni - 500 lei
Secțiunea creație: Premiul I - 4000 lei, Premiul al II-lea - 3000 lei, Premiul al III-lea - 2000 lei, două mențiuni - 1000 lei.
Regulamentul complet al concursului și fișa de înscriere se află pe www.primariatm.ro și pe pagina de facebook Evenimente Primăria Timișoara.
Ioana NICOLESCU

