Galeria Triade din Timişoara a comemorat cinci ani de la trecerea în eternitate a maestrului Péter Jecza. Au fost de față apropiaţi ai maestrului, prieteni de-o viaţă ai acestuia, cu toţii aducând, prin prezenţa domniilor lor, dar şi prin alocuţiunile rostite, un emoţionant omagiu sculptorului Péter Jecza.
Prezent la acest moment, prof. univ. dr. Marcel Tolcea şi-a amintit astfel despre Péter Jecza şi opera sa: „Eu cred că fiecare om care iubeşte este un sculptor ratat, pentru că atunci când îl mângâie pe celălalt, în minte îşi promite că într-o bună zi îl va sculpta. Iubirea face acest lucru atunci când ea îşi regăseşte formele într-o sculptură, într-o lucrare care nu se manifestă în lumea obişnuită, în lumea vizibilă. Sculptura aceea rămâne. Ea se duce într-o conturare a ceea ce artiştii dintotdeauna au încercat să găsească, uniforma sufletului; cum îl putem pipăi, cum îl putem mângâia, care sunt ascunzişurile lui, cât e de cald, cât din partea sufletului care nu poate fi palpabil o simţim şi-l putem pune undeva să-l aducem la realitate. Eu mă gândesc că de fiecare dată, lângă mine, la cap, acasă, în locul unde plec în excursie noaptea, cine ştie în ce părţi ale universului, am o sculptură a lui Péter. Eu rămâneam cu Péter, până la 3 sau 4 dimineața, să vorbim şi i-am spus că lucrul cel mai frumos pe care, în opinia mea, l-a făcut vreodată nu e ceea ce se vede şi e palpabil, ci faptul că, din viaţa lui, atunci când a pus două forme esenţializate, din care una apărea bărbat şi alta era femeie, nu a reuşit să facă forma perfectă, ci aerul dintre ele era Sorina şi Andrei. Servus Péter!”.
Expoziţia vernisată cu acest prilej a fost dăruită „celui care a legat numele Triadelor de Sculptură. Moştenire şi legământ deopotrivă. Lui Péter Jecza (1939-2009)”. Aceasta se numeşte „Balerine” şi îl are ca autor pe Luan Mulliqi, albanez, născut în provincia sârbă Kosovo.
Johann Günther, un bun cunoscător al istoriei artei, îl consideră pe Luan Mulliqi drept „un personaj universal, o persoană multiculturală”. Johann Günther a scris biografia lui Luan Mulliqi în mai multe limbi şi a subliniat că acesta este un „pătimaş al artei”. După războiul din spaţiul iugoslav, Luan Mulliqi „s-a reîntors în Balcani şi a mers la Priština, la primul ministru, căruia i-a solicitat permisiunea de a deschide o Galerie Naţională de Artă. Şi prim-ministrul a spus că Luan Mulliqi e nebun. Toate casele sunt distruse, oamenii nu au nimic de mâncare şi tu vrei să faci Galerie Naţională de Artă? Şi atunci, el a spus (Luan Mulliqi n. r.) că în vremuri grele oamenii au nevoie de artă”.
În activitatea de sculptor, se întâlnesc la Mulliqi mai multe perioade, consideră Johann Günther. Prima perioadă e cea a figurilor dentare. O alta ar fi perioada celei „de-a patra dimensiuni”, apoi ar urma perioada monumentală, urmată de perioada dedicată sculpturilor în care sunt reprezentate femeile elegante. Johann Günther a mai subliniat că Luan Mulliqi a fost un adevărat „diplomat cultural”.
Artistul Luan Mulliqi a sublinat faptul că „atât trecutul, cât şi viitorul se disting printr-o cooperare culturală foarte bună între Albania şi România, în domeniul artei. Artiştii români vor putea merge în Albania. Acum, patru scriitori albanezi sunt la Bucureşti, la Biblioteca Naţională. Eu sunt aici, la Timişoara, deci, nu e un început atât de rău în cooperarea dintre noi, albanezii şi români, în domeniul culturii”..
În finalul evenimentului, Alexandra Guţu (violoncel), Cristina Constantin (vioară) şi Victor Pârău (pian) au interpretat fragmente din opera „Quatuor pour la fin du temps” (“Cvartet pentru sfârşitul timpului”), operă ce aparţine compozitorului francez Olivier Messiaen.
Cornel SERACIN
