Expoziţia „Afișele de film nu au murit” a fost vernisată în Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timişoara, fiind organizată de Centrul Ceh din Bucureşti  împreună cu Academia de Arte din Praga, Academia de Arte din Bucureşti şi Facultatea de Artă din Timişoara. La vernisaj au luat cuvântul, în faţa unei numeroase asistenţe, Excelenţa Sa Ambasadorul Cehiei în România, domnul Jiři Šitler, directorul Centrului Ceh, domnul Rene Koubasek şi, bineînţeles, din partea gazdelor, directorul Muzeului de Artă din Timişoara, prof. univ. dr. Victor Neumann. A fost prezent şi Consulul Onorific al Republicii Cehe la
Timişoara, domnul avocat Ştefan Moţec.
“Vreau să vă spun că Institutul Ceh este foarte prezent în viaţa oraşului nostru. De data aceasta este vorba de o continuare a unei expoziţii legată de «Praga 1968», dar într-o variantă diferită. Relaţia noastră cu Cehia şi relaţia culturală a românilor cu cehii este foarte profundă şi aş vrea să înaintăm în sensul expoziţiilor pe care le-am organizat la Timişoara, să organizăm punţi de legătură numeroase şi să avem şi noi ocazia să expunem. Am dori şi noi să expunem la Praga, la Brno sau în alte orașe din Cehia”, a spus, printre altele, în deschiderea expoziţiei, profesor universitar doctor Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timişoara.
Ambasadorul Republicii Cehia în România, Excelenţa Sa domnul Jiři Šitler a adresat și el câteva cuvinte invitaților: “Cehia şi Banatul au foarte multe puncte în comun, iar prezenţa culturii cehe la Timişoara este foarte importantă pentu noi. Dovadă stau şi activităţile sau acţiunile întreprinse de Centrul Cultural Ceh de la Bucureşti. Mulţumesc tuturor celor implicați în aducerea acestei expoziții la Timișoara”.
Directorul Centrului Ceh din Bucureşti, domnul Rene Koubasek a dezvăluit că ideea organizării expoziţiei a apărut în urmă cu doi ani, atunci când Centrul Ceh a purtat o discuţie cu unul dintre cei mai mari colecţionari de afişe de film din Europa, Pavel Rajcan, acesta considerând că afişul de film a murit deja şi nu mai există. Centrul Ceh a ţinut să arate că afişele trăiesc și că reuşitele din anii 60-80 din Cehoslovacia nu sunt date uitării. „Afișele de film nu au murit” a fost prezentată şi în Bucureşti şi de la Timișoara va poposi la Cluj, la Festivalul „Tiff”.
Radu Popovici, student al Facultăţii de Artă din Timişoara, a realizat unul din afişele din această expoziţie. Radu a început realizarea afişului în urma vizionării filmului „A report on the party and the guests” („Un raport asupra partidului şi invitaţilor”), film cehoslovac realizat în anii 1967-1969. Despre afiş, autorul său a spus: „Am proiectat filmul, am vizonat şi am început să conceptualizez ce se întâmplă. Mi-am înşirat câteva elemente cheie care au apărut în film: scaunul, petrecerea, pădurea, întâlnirea, şi până la urmă, cineva pleacă pentru că este împotriva tuturor oamenilor, pleacă de la petrecere, şi ceilalţi se pornesc în căutare lui. Practic, e un personaj care e împotriva fluxului normal”.
Expoziţia conţine 36 lucrări şi va putea fi vizitată la Muzeul de Artă din Timişoara în sala situată la etajul doi, de marţi până duminică, între orele 10-18, până în data de 11 mai.
Cornel SERACIN