Cultură

Asociația Culturală „InstalArt” a inaugurat  joi, 14 septembrie, la Casa Artelor din Timișoara, expoziția „InstalArt/Sculptura/000”, demers gândit în contextul Timișoara Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Vernisajul expoziției a avut parte de prezența unui public numeros, „InstalArt/Sculptura/000” fiind gândită de sculptorul Marius Leonte ca „...un anunț/enunț că arta există, că oamenii au nevoie de ea și că artiștii sunt pregătiți să răspundă acestei nevoi”. 

Despre această expoziție, am purtat un scurt dialog, cu o săptămână înainte de vernisaj, cu doi dintre protagoniști, componenții grupului „Barracka”, Paul Feier și Mihai Toth. O parte din acest dialog a fost publicat în ediția tipărită a săptămânalului Timișoara, numărul 34, 8 septembrie 2017. 

Reporter: Pot fi situate lucrările voastre, într-o nouă mișcare de avangardă?

Paul Feier: Lucrările pe care le facem noi sunt situate într-o zonă destul de controversată. Mi-a plăcut cum ai zis tu, „de avangardă”.

Reporter: De ce le considerați „situate într-o zonă destul de controversată”?

Paul Feier: Lucrurile ies un pic din tiparul obișnuit. Noi aducem în fața privitorului lucruri care sunt ușor în direcția obscenului-vulgar, și lucrurile astea, cumva deranjează. Dar, așa-i frumos! Cumva, arta trebuie să deranjeze mintea celor care privesc lucrurile mai odihnit decât noi, care ne punem anumite probleme despre lume și viață. 

Reporter: Care este semnificația acelui „000” din titlul expoziției? Este un start această expoziție? Un punct de plecare?

Mihai Toth: E alegerea lui Marius Leonte, probabil „000” e o idee creată cumva pentru un nou început, o nouă direcție. 

Paul Feier: „000” vrea să spună că ne lasă pe fiecare să interpretăm lucrurile cum vrem, pentru că e o expoziție fără nici o temă. Fiecare vine cu o propunere personală, lucrările sunt diferite fiecare una de alta, și, atunci, „0” lasă pe fiecare să aleagă cum vrea.

Mihai Toth: Și mai mult de asta, la ce zice Paul, este o expoziție unde compromisul pentru fiecare artist este dus aproape la zero. Fără compromis! Avem o libertate extrem de mare de exprimare. Rar se întâlnesc asemenea contexte în care să fie o libertate de genul acesta.

Reporter: Ce obiective v-ați propus pentru această expoziție, voi, grupul „Barracka”?

Mihai Toth: Noi, ca obiective... nu știu dacă pot să zic obiectiv... Noi ne facem treaba de artist, că ăsta-i, în principiu, scopul nostru...

Reporter: Ce v-ați propus să sensibilizați, prin lucrările voastre din expoziție, în rândul publicului vizitator?

Mihai Toth: Noi, de obicei, nu vrem ca lucrările noastre să aibă un mesaj anume. Pur și simplu, noi suntem de părere că trebuie creată o flexibilitate în ceea ce privește interacțiunea publicului cu lucrarea de artă în sine. Nu trebuie luat nimic personal și, cumva, noi punem ceea ce am vrut să fie ideea lucrării, dar nu obligăm publicul să aibă aceeași opinie. Cumva, creăm libertatea de proprie inițiativă, să decidă vizitatorul ce să ia de la o lucrare și să meargă mai departe. 

Reporter: Ne puteți prezenta lucrările grupului „Barracka” din această expoziție?

Paul Feier: Dacă ar fi să vorbesc despre ce fac eu, despre ce procesez eu, e lucrarea cu sicriul și lucrarea cu craniile. În lucrarea cu sicriul, sunt eu, înmormântat la nivel de idee.... Partea cu craniile mi se pare un pic intersantă prin faptul că pune în discuție, de fapt, modul meu de a percepe o lucrare, pentru că, în urma lucrării ăsteia eu mi-am dat seama că până acuma nu am făcut nicio lucrare în care să-mi propun de la bun început un concept pe care să-l duc până la capăt și mi-am dat seama că, de fapt, lucrarea mă alege pe mine, și pe parcursul procesului de prelucare a obiectului, eu îmi dau seama de ce se întâmplă, și în urma lucrării acesteia cu craniile, mi-am dat seama că eu, de fapt, am încercat să mă joc, într-un fel, de-a Dumnezeu. În momentul în care geneza omului se face, eu am făcut un fel de... de fapt nu am făcut un fel de... am un negativ, un singur modelaj din pământ pe care l-am multiplicat la cinci negative, și din acestea cinci negative s-au născut 1000 de cranii și, cumva asemuiesc, sau compar tot procesul ăsta, cu creația lui Adam și Eva. Deși toți suntem relativ la fel, dar avem mici diferențe. Așa și craniile astea, toate au mici diferențe din cauza procesului de prelucrare; unele au mai multă apă, altele au mai mult ghips, pe altele le-am lăsat mai mult să se întărească, altele s-au crăpat, altele nu s-au turnat până la capăt, altele s-au lipit și s-au spart. Fiecare are o caracteristică diferită și, în același timp, sunt toate la fel. 

Reporter: E greu să lucrezi așa ceva, respectiv aceste cranii? Cum le lucrezi? Care-i tehnica?

Paul Feier: Nu e neapărat o tehnică. Ideea-i că, am luat un negativ cu silicon, după un modelaj făcut de mine și l-am multiplicat. Acuma, idea e că nu e neapărat greu să le faci, să le torni. E greu procesul în care faci, pentru că aici trebuie să știi exact dozajul de ghips și apă pe care-l pui, pentru ca eu să nu am nici pierdere de material și materialul să fie, în același timp, foarte solid încât să reziste. Să nu pun nici prea mult ghips, cumva să fac risipă și să torn cranii mult prea solide și să-mi ajungă pentru restul. Trebuie gândit totul, iar asta e nu o fac matematic, ci o fac ochiometric. Partea cea mai dificilă e negativul, la o lucrare de genul ăsta, pentru că, în primul rând, de fapt esențial, materialul e foarte scump, undeva la 5 kg de silicon, vine undeva la 450 lei, iar asta, pentru noi, e destul de mult. Pentru mine asta a fost un progres, pentru că niciodată nu am lucrat așa de profesionist, adică am avut materialul ideal pentru a reuși să am o lucrare de genul ăsta.

Mihai Toth: Va fi și un video-performance în care eu sunt pus acolo ca personaj principal pentru a mi se extrage sânge de către un asistent medical. Sângele extras va fi pus într-un pahar de vin, după care urmează să-mi savurez propriul sânge. Este un performance prin care are loc un dialog cu interiorul. E vorba de o autocunoaștere fizică. Acest video-performance va fi urmat, sau înainte de a începe acțiunea cu sângele, voi descrie cea ce se întâmplă acolo într-un alt video-performance, eu vorbind cu camera într-un limbaj abstract, într-un non-limbaj și un non-sens limbaj, cumva o ironie la adresa curatoriatului în artă și la adresa explicațiilor inutile asupra unor lucrări de artă contemporană pe care le regăsesc oriunde mă duc, la orice vernisaj. Apropo de „Instalart”, simțim că este o oportunitate unică pentru noi, „Barracka”, de a fi implicați cu artiști de genul acesta, de rangul acesta, cu artiști cum e Marius Leonte, cum e Ilien Duță, care a colindat puțin lumea, cum sunt ceilalți artiști doctoranzi și masteranzi. Există cumva o conexiune între noi, ca și artiști. De obicei artiștii se simt bine când sunt cu ei înșiși, sunt mai introvertiți, dar contextul acesta, „Instalart,/Sculptură/000”, pune laolaltă o echipă de artiști, și atunci, cumva, artistul are oportunitatea de a-și cunoaște abilitățile de a interacționa cu alții și de a lucra împreună. Asta mi se pare cel mai important într-un astfel de proiect și, mai mult decât atât, este o oportunitate pentru Timișoara de a-și verifica limitele la nivel de înțelegere a artei contemporane, pentru că ce se va expune acum nu este o expoziție obișnuită. Este o expoziție controversată, în care sunt puse lucruri controversate, neobișnuite. Sunt puse lucruri materiale, cum e polistirenul, cum e fierul lui Marius Leonte, capacele lui Ilien Duță, cum e sicriul nostru, frigiderul, lâna și Peugeot-ul tranșat (mașina).

Reporter: Cum credeți că va fi primită această expoziție? Care va fi reacția vizitatorilor vis-à-vis de această expoziție?

Paul Feier: Unele lucrări o să fie mai bine primite și, sigur, la noi o să fie mai prost primite, dar... Sper să fie asta! Noi ne antrenăm să facem lucrări, astfel încât oamenii să spună: «Asta nu-i artă!», și în momnetul în care cineva spune  asta, abia atunci începe să fie cu adevărat artă, sau așa-zis artă, pentru că nici noi nu știm cum e arta. Dacă ar fi să definim exact ce e arta, eu personal (și lucrez în domeniul ăsta de ceva vreme), nu cred că pot să spun. Noi am ajuns la concluzia că suntem martori la cea ce se numește creație, nu artă. Noi suntem aleși să facem aceste lucruri și suntem aleși să facem lucrurile astea pentru a trece dincolo de obiect. Obiectul devine o unealtă și noi la rândul nostru devenim o unealtă pentru a creea o discuție. Obiectul este pus undeva pentru a chema publicul și oamenii care interacționează cu lucrarea de artă (așa-zisă artă), ei, la nivel ancestral aruncă o ideea, o idee care-i perfectă. Noi cumva încercăm să găsim, în tot contextul acesta de materie fizică ce ne înconjoară și e supus unui proces de degradare, să găsim ceva ce este perfect, deși și degradarea în sine e frumoasă, e perfectă. (...)

Reporter: Ținând cont de faptul că această expoziție va fi expusă și pe strada unde se află Casa Artelor, stradă care poartă numele unui prelat romano-catolic de confesiune, cum credeți că va privi clerul expoziția voastră, prin mesajul pe care-l transmiteți?

Paul Feier: În contextul de față, arta nu e ok să fie amestecată cu religia. Sunt două lucruri total diferite. Noi spunem idei, acolo e altceva. Noi, efectiv, nu ne amestecăm în chestia asta. Sper să nu-i placă clerului expoziția noastră!

Mihai Toth: Nu am fi primii artiști care ar expune în asemenea contexte. Era un designer englez, pe nume Alexander McQueen, care a făcut un fashion show, iar tematica era violul într-o biserică.... Deci, cumva, dincolo, în străinătate aceste lucruri au fost consumate, au fost digerate. Trebuie să avem un început, și atunci începem cu un grăunte de propunere, cum facem acum, să vedem reacțiile. Suntem curioși! Oricum, criticile negative sunt binevenite. Noi suntem genul ăla de entitate care creștem datorită acestor critici, pentru că un artist dacă primește numai laude și îmbrățișări, se plafonează la un moment dat. Pentru noi e o provocare să avem critică și bună și rea și de oricare.

Paul Feier: De fapt, e mai intersant așa, pentru că noi ne chinuim să rezistăm, să facem cea ce facem, când oamenii ne privesc relativ destul de rău pentru obiectele pe care le procesăm. Lucrurile acestea trebuie privite cu foarte multă detașare, pentru că, până la urma urmei, sunt doar niște lucrări. Nu afectează cursul vieții nimănui.

Mihai Toth: Această detașare e cumva și o lecție de viață, în general. În societatea în care trăim, lucrurile trebuie privite detașat, fără prea multă implicare. Lucrurile vin sau emoțiile vin și trec. Dacă rămânem fixați într-o stare, eu cred că e cumva o alegere deconstructivă. 

Expoziția „InstalArt/ Sculptura/ 000” poate fi vizitată la Casa Artelor (strada Episcop Augustin Pacha, nr. 8) din Timișoara până în 28 septembrie 2017.

Interviu realizat de Cornel Seracin