Cultură

Expoziția inaugurată ieri, 27 ianuarie, în Sala „Mercy” (aripa vestică) a Muzeului de Artă din Timișoara arată momentele înfiorătoare prin care a trecut omenirea în timpul celui de-al doilea război mondial, dar, și cum una din victimele regimului nazist, Selma Meerbaum, a supraviețuit în spirit, represiunii hitleriste și aliaților ei, transmițându-ne peste timp mesajul că, dictaturile nu pot înlănțui sufletele oamenilor născuți liberi. 

„Tu, știi tu, cum țipă un corb?” cuprinde fotografii și momente din viața româncei, evreică de origine, Selma Meerbaum, decedată în lagărul de concentrare din localitatea Michailowka din timpul celui de-al doilea război mondial, în Holocaust, fiind o expoziție organizată de Centrul pentru Artă Persecutată a Muzeului din Solingen (Germania), în colaborare cu Fundația „Rose Ausländer” din Köln, curatorul expoziției fiind Helmut Braun, care a conceput-o la începutul anului 2013. În anul 1975, Helmut Braun a editat cartea cu cele 57 poezii compuse de Selma Meerbaum, la propria editură. 

Cuvântul din deschiderea vernisajului a fost rostit de doamna Mona Isabela Petzek, director al Centrului Cultural German din Timișoara, domnia sa adresând invitaților, „bun venit!” la vernisajul expoziției. Curatorul expoziției, Helmut Braun, în cuvântul domniei sale, a rostit: „Mă bucur că pot prezenta pe Selma Meerbaum aici, în România, ea fiind cunoscută ca româncă... după editarea acestei cărți s-a născut și ideea expoziției, pentru a arăta viața și împrejurările în care a trăit Selma și viața din Cernăuți. Am dorit foarte mult să ne adresăm și publicului tânăr, pentru că Selma Meerbaum a murit la 18 ani”.

În continuare, Helmut Braun a vorbit invitaților, în limba germană, despre cum a reușit să ajungă în secolul nostru, spiritul liber al Selmei Meerbaum, ce a rămas după Selma. Domnul Braun, de-a lungul vernisajului, a dat citire, în limba germană, câtorva poezii scrise de Selma Meerbaum.

Gazdă a expoziției și colaborator este Muzeul de Artă din Timișoara, de organizarea evenimentului ocupându-se Centrul Cultural German din Timișoara cu sprijinul „Goethe” Institut din București și a Ministerului de Externe al Germaniei.

Expoziția dedicată Selmei Meerbaum a fost inaugurată la Muzeul de Artă din Timișoara, chiar în Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, 27 ianuarie fiind declarată prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, prima zi din an pentru comemorare universală a victimelor Holocaustului. La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei ședințe speciale, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german.

Selma Meerbaum s-a născut în anul 1924, în localitatea Cernăuți (Bucovina de Nord) din Regatul Unit al României, într-o familie de origine evreiască (tatăl, Max Meerbaum, mama Frieda Meerbaum). Când Selma a împlinit șapte luni de viață, tatăl ei a murit, mama sa recăsătorindu-se cu Leo Eisinger care nu avea să o adopte vreodată, astfel că, azi vorbim de Selma Meerbaum și nu de Selma Meerbaum-Eisinger, cum apare scris în unele surse. 

Selma a crescut în plurilingvism, bunica ei a vorbit idiș, la fel și Selma. Limba în care vorbea acasă și limba în care a scris, a fost germană, limba în care a învățat la școală a fost limba română, la școală mai învățând și franceză. De-a lungul studiilor, Selma a schimbat mai multe școli, trecât atât pe la școală de limbă idiș, cât și pe la școală de limbă română. La vârsta de 15 ani, Selma a început să scrie poezii, acest lucru datorându-se faptului că a intrat într-un grup sionist. Intrarea ei în acest grup a avut ca motiv prezența aici a unui tânăr de care era foarte îndrăgostită, Lejser Fichmann. Selma a trăit în prezent, pentru aici și acum, pe când Lejser Fichmann era omul care trăia în viitor. Scopul lui era să ajungă în Palestina, iar țelurile lor nu se întâlneau nicidecum. Prima poezie cunoscută, pe care a scris-o Selma, în 1939, se intitulează „Gilu”, poezia devenind imnul acestei organizații sioniste. 

Viața Selmei este dată peste cap în anul 1940 când, în urma pactului Ribbentrop-Molotov (încheiat în 23 august 1939 între Germania lui Hitler și U.R.S.S.-ul lui Stalin), trupele sovietice au ocupat și Bucovina de Nord (Cernăuți-ul). În acele vremuri de ocupație sovietică, în Bucovina de Nord, asemenea altor teritorii ocupate de armata sovietică, condițiile de viață au fost extrem de grele. Sovieticii au susținut că nu a exista o cultură evreiască în Cernăuți, deși aici, în localitatea ocupată, a existat o școală și un teatru evreiesc. Acel an sovietic s-a terminat abrupt în iunie 1941, când trupele românești, în alianță cu armata nazistă, au plecat în campanie în Bucovina, țelul trupelor românești fiind de a realipi la patria mamă teritoriile pierdute în urma pactului Ribbentrop-Molotov, numele de cod al operațiunii fiind „Barbarossa”. 

Aliată Germaniei naziste, armata condusă de generalul Ion Antonescu a aplicat cu fidelitate politica de purificare etnică impusă de Hitler. Autoproclamat „conducător al statului”, Ion Antonescu a lăsat să se înțeleagă că va aplica politica de purificare etnică impusă de Hitler, prin declarații personale și în cadrul ședințelor cabinetului pe care, la acea vreme, îl conducea. Într-o scrisoare de răspuns trimisă unui intelectual care i-a elogiat politica antisemită, Antonescu s-a obligat să-i elimine complet pe evreii din țară: „Nimeni și nimic nu mă va împiedica, atâta timp cât voiu trăi, de a împlini opera de purificare” .

Intențiile politicii de purificare etnică au fost exprimate și de un alt component al guvernului Antonescu. În ședința din 8 iulie 1941 a cabinetului antonescian, viceprim-ministrul și ministrul de externe Mihai Antonescu, s-a adresat miniștrilor: „Așa că vă rog să fiți implacabili, omenia siropoasă, vaporoasă, filosofică nu are ce căuta aici (...) ... Veți fi fără milă cu ei. Nu știu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică și revizuire națională (...) Dacă este nevoie, să trageți cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (...) Îmi iau răspunderea în mod formal și spun că nu există lege (...) Deci, fără forme, cu libertate completă”....

Guvernul condus de generalul Ion Antonescu, urmând politica aliatului nazist, Germania, a ordonat expulzarea evreilor din Bucovina de Nord și din Basarbia, în Transnistria, unde „nu exista nicio formă de organizare care să-i preia”. Condițiile de viață erau extrem de grele, deportații primeau foarte puțină hrană, iar în iarna foarte grea dintre anii 1941-1942 nu aveau haine cu care să se protejeze de frig. Cercetătorii istoriei Holocaust-ului au ajuns la concluzia că în Transnistria au murit zeci de mii de evrei, în timpul celui de-al doilea război mondial. 

Mai întâi, în Cernăuți a fost organizat un ghetou în care au fost înghesuiți 50.000 de evrei, în acel loc, mai înainte, trăiau 18.000 de evrei, iar 20.000 (din cei 50.000) au primit inițial permisiunea de a rămâne în Cernăuți, însă permisiunea a fost dată, pe de o parte, de generalul Corneliu Calotescu (noul guvernator militar al Bucovinei), iar pe de altă parte, de către primarul de acolo, dr. Traian Popovici.

Trupele germane au avut ca misiune exterminarea evreilor aflați în acea zonă. În Cernăuți au fost 50 de soldați, dintre care 3 subofițeri naziști care au avut misiunea de a extermina populația evreiască de aici, care la vremea acea număra 55.000 de suflete. În decursul unui timp scurt au reușit să ucidă 3.000 de evrei. Pe fundul Prutului, memoria evreilor exterminați în acele locuri este păstrată pe o piatră comemorativă care are încrustate pe ea numele a 900 din evreii exterminați atunci și aruncați în gropi comune. 

În fața pericolului nazist, au exista două forme de retragere, de salvare a sinelui din partea evreilor. Una a fost cea fatalistă, iar cealaltă a fost o retragere în spiritual, în viața interioară. 

Evreii din Bucovina de Nord nu s-au bucurat de niciun fel de protecție în acea perioadă, din partea trupelor generalului Ion Antonescu. Intrată în contact cu năravurile rasiste ale naziștilor, Selma Meerbaum avea să scrie poemul „Vreau să trăiesc!”, acesta fiind odă pentru viață în acele vremuri în care viețile celor liberi se doreau curmate de ocupantul nazist.

În iunie 1942, Selma a fost deportată, împreună cu părinții ei, iar în august 1942 a fost predată trupelor SS și a ajuns într-un lagăr de muncă forțată (Michailowka, Transnistria) unde a lucrat la construirea unui drum. În acel lagăr se aflau 1.200 de evrei, 40 au încercat să evadeze, dintre care 24 au reușit. 

În decembrie 1942, Selma a murit de tifos, neprimind niciun fel de îngrijire medicală. Părinții ei au fost uciși în 1943, în momentul în care s-a dizolvat acest lagăr.

În urma Selmei Meerbaum au rămas 57 de poezii, astfel spiritul ei liber răzbătând până în secolul XXI. Ea a îngrijit un volum de versuri după ieșirea din gheto-ul de la Cernăuți, din acest volum rămânând 57 de poezii. Temele principale ale poeziilor sale sunt peisajul și iubirea, iubirea neîmpărtășită. Până acum, poeziile Selmei Meerbaum nu au fost traduse în limba română. 

Atunci când a fost deportată, Selma nu a luat cu ea volumul, ci l-a lăsat unei prietene. Aceasta, la rândul ei, l-a predat lui Lejser, care l-a ținut doi ani, dar, după război, când a plecat în Palestina, l-a redat prietenei Selmei, spunând că drumul său spre Palestina e mult prea periculos și s-ar putea ca poeziile să se piardă. Lejser a murit în submarinul cu care se îndrepta spre Palestina, acesta fiind distrus de un submarin sovietic, în Marea Neagră, din cei 300 de pasageri, doar 8 supraviețuind. O altă prietenă a Selmei a plecat în Palestina în 1947, volumul ajuns la ea fiind dus acolo un an mai târziu și a fost salvat de la pierdere. 

Între timp, Selma Meerbaum a ajuns un cult, cărțile vândute cu aceste poezii, cu versurile sale, sunt în număr de 350.000 de exemplare, ceea ce presupune 1.400.000 de cititori.

Expoziția intitulată „Tu, știi tu, cum țipă un corb?” (titlul expoziției provine de la una din poeziile Selmei) cuprinde panouri înrămate, în format 50 x 65 în care se prezintă viața Selmei, poeziile sale și realitățile tragice din cel de-al doilea război mondial. Prezentarea este realizată în limba germană.

Expoziția poate fi vizitată în Sala „Mercy” (parter) a Muzeului de Artă din Timișoara, până în 17 februarie 2017, zilnic, de marți până inclusiv duminică, între orele 10-18, cu ora 17,30, ultima intrare la casierie. Luni, asemeni celorlalte expoziții ale muzeului, expoziția „Tu, știi tu, cum țipă un corb?”, este închisă.

Cornel Seracin