Filmul „Viktoria” , coproducție Bulgaria - România, este o dramă cu accente de realism care abordează teme precum familia, maternitatea și cunoașterea de sine, în regia lui Maya Vitkova. Acesta va rula marți, 31 ianuarie, de la ora 19, în Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara.
Proiecția deschide seria filmelor de nota zece din acest an, prezentând un portret a trei generații de mame și fiice, stabilite în contextul anilor de declin al comunismului bulgar.
„Povestea, în notă satirică şi suprarealistă, începe pe 10 noiembrie 1979, cu 10 ani înainte de prăbușirea comunismului în Europa. Boryana este hotărâtă să nu dea naștere unui copil în Bulgaria comunistă, dar, în ciuda încercării ei de a se proteja de sarcina nedorită, copilul ei supraviețuiește. Viktoria este născută fără cordonul ombilical, care să o conecteze cu mama ei și, astfel, este proclamată «copilul deceniului», devenind un simbol al Bulgariei comuniste. Cât crește, îi domină pe toți cei din jur și duce un război cu mama ei - cea care nu a dorit-o. Dar când în 1989 regimul este schimbat, Viktoria își vede viața dată peste cap, iar greutățile noii epoci o aduc alături de mama ei”, apare în descrierea peliculei.
Cu zece premii la activ, producția ce face parte din noul val al filmului bulgar, a fost foarte bine apreciată la nivel internațional, participând în peste 70 de festivaluri, printre care cele mai importante sunt: Festivalul Internațional de Film de la Cannes, ediția 67, Festivalul Internațional de Film de la Berlin, ediția 64, Festivalul Internațional de Film Sundance 2014, etc. De asemenea, filmul a fost cuprins în „Topul celor mai bune filme străine, ale secolului 21”, fiind poziționat pe locul 21.
Filmul „Viktoria” este o coproducție Viktoria Films (Bulgaria) și Mandragora (România). Acesta va rula într-o proiecție specială, organizată cu sprijinul Teatrului Național Timișoara.
Prețul unui bilet este de 10 lei și poate fi achiziționat de la Cărtureşti (strada Mercy) sau la intrare în Sala 2 a TNT, înainte de film.
Ioana NICOLESCU

