Ziua de 1 Decembrie va fi aniversată de Muzeul Național al Banatului, marți, 29 noiembrie, cu începere de la ora 9. Cu această ocazie, instituția amintită va inaugura expoziția cu fotografii și documente, „Voluntarii Marii Uniri. Ardeleni, Bănățeni, Crișeni, Maramureșeni și Bucovineni în Armata Română în anii primului război mondial”, după care va urma simpozionul pe aceeași temă.

Expoziția „Voluntarii Marii Uniri. Ardeleni, Bănățeni, Crișeni, Maramureșeni și Bucovineni în Armata Română în anii primului război mondial” este intinerantă și prezintă mărturii documentare referitoare la batalioanele românești constituite în Rusia, precum și la legiunile de voluntari formate în Italia și Franța din militari români înrolați în armata austro-ungară, căzuți în captivitate. Cel mai reprezentativ exponat este „Drapelul de la Darnița” care a aparținut unei companii formată în majoritate din voluntari bănățeni din cadrul Batalionului I, constituit în Rusia, în primăvara anului 1917. Peste câteva luni combatanții acestuia vor lupta pe frontul de la Mărășești. Expoziția poate fi vizitată la etajul întâi al Consiliului Județean Timiș.

Simpozionul va cuprinde comunicări derivate din tema mai sus menționată. La simpozion vor participa profesori universitari de la Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad, cercetători de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” - București, Institutul de Istorie „George Barițiu” - Cluj-Napoca și alți specialiști din Arad, Caransebeș și Timișoara.

Întregul eveniment organizat de Muzeul Național al Banatului Timișoara se va desfășura în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Muzeul Bucovinei, Muzeul Maramureșului Sighetu Marmației și Ministerul Apărării din Italia și sub egida Consiliului Județean Timiș. Susținerea comunicărilor simpozionului vor avea loc la Consiliul Județean Timiș, etajul întâi, în Sala „Revoluției”.

Cornel Seracin