
Proiectul „Corpuri în tranziție” ajunge în curând la Timișoara. Acesta cuprinde un turneu de spectacole, ateliere, proiecții de film și prelegeri, realizate de compania independentă Tangaj Dance, din București.
Evenimentele se vor desfășura și în orașele Cluj, Brașov și Craiova.
„Colectivul Tangaj Dance vă invită la un rollercoaster de evenimente dedicate dansului și celor mai noi abordări interdisciplinare. Aventura Tangaj a început în 2013, odată cu ideea de a realiza un proiect serial de spectacole la limita dintre performance și instalație, care să funcționeze ca niște camere virtuale prin care să captivăm spectatorul și să-l apropiem de noi. În ultimii trei ani am experimentat mult, alături de oameni talentați, am călătorit și am realizat spectacole în colaborare cu artiști din afara țării, în dorința de a descoperi lumea prin dans. Corpuri în tranziție însumează cele mai populare activități ale noastre, spectacole și cursuri de dans și artă video, precum și prezentări ale unor artiști pe care îi apreciem și cu care am lucrat. Prin acest turneu ne dorim pe de o parte să ne conectăm cu mediile creative din afara Bucureștiului, iar, pe de altă parte, să conectăm industriile creative din țară cu tendințele internaționale, prin prezentarea unor proiecții speciale cu cele mai apreciate filme de dans din lume. Corpuri în tranziție ne expune pe noi așa cum suntem în acest moment, dezbrăcați de păreri și preconcepții, în frânturi de povești pe care le spunem sincer și curios”, transmit organizatori ai evenimentului.
În Timișoara, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie, au loc ateliere intensive de dans contemporan și film de dans, trei spectacole de dans contemporan, o proiecție de filme de dans și o prelegere pe aceeași temă. Toate evenimentele au loc la Ambasada (str. Anton Seiller, nr. 2).
Atelierele se desfășoară în zilele de 26, 28 și 29 septembrie și se adresează dansatorilor profesioniști la început de drum, dansatorilor neprofesioniști, elevilor de la liceele de profil, actorilor și altor performeri, cu vârsta peste 15 ani, care s-au înscris în prealabil. La spectacole, intrarea este liberă.
Coregrafia spectacolelor este semnată de Simona Deaconescu, aceasta fiind coregraful Colectivului Tangaj Dance. Simona a studiat în paralel coregrafie și regie de film, abordarea ei estetică fiind una interdisciplinară, elaborând proiecte în care arta și știința se completează.

Vineri, 30 septembrie, la ora 20, are loc spectacolul „0003 | Aftertaste”, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor. Pe scenă vor urca Simona Deaconescu și Diana Spiridon. „Aftertaste” are ca punct de pornire mărturisirile unor persoane sinestezice, cu diferite forme de autism și copii transgender.Este un spectacol instalație, în care corpul devine neformat, destratificat și dezarticulat, alcătuit din milioane de particule în continuă mișcare, lăsând o impresie de eternă reîntoarcere.
Sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 19, vă invităm la spectacolul „0001 | Fabrica de vise”, în cadrul căruia vor evolua Simona Deaconescu, Irina Ștefan, Alexandra Bălășoiu, Denis Bolborea, Răzvan Stoian, Cristian Hariga. „Fabrica de vise” este unul dintre cele mai populare spectacole ale Colectivului Tangaj Dance, în care performanța fizică extraordinară a dansatorilor este dublată de imagini virtuale, siluete chroma distorsionate în negativ, raze X, cardiograme ale corpului în mișcare și un soundtrack psihotic, cu scopul de a crea o imagine sinergică.
Spectacolul va fi urmat, la ora 20, de „Dance Films Around the World” – o proiecție specială prezentată de Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF). BIDFF este singurul festival internațional din România dedicat filmelor de dans. În cadrul acestei proiecții speciale publicul va avea posibilitatea de a urmări cele mai bune filme din festival, filme scurte de dans care au făcut înconjurul lumii și care uimesc prin puterea și frumusețea lor.
Duminică, 2 octombrie, la ora 19, are loc spectacolul „0002 | Birdville”, în cadrul căruia îi vom putea urmări pe Alexandra Bălășoiu, Denis Bolborea, Răzvan Stoian, Galea Bobeicu, Cristian Hariga. Spectacolul este controlat prin intermediul unui sistem computerizat interactiv în care informația sonoră și cea de mișcare se transformă în informație matematică, prelucrată de un software care o retrimite către scenă ca informație de lumină și animații generative. Folosind două tipuri de senzori și o interfață construită în descursul unui an de zile de artiștii vizuali și programatorii de la KOTKI Visuals, „Birdville” speculează relația dansator-mașină, dând naștere unor reacții senzoriale multiple din partea spectatorilor. Muzica este creată și generată live, printr-o serie de loop station-uri și sample machines, inspirată de creațiile lui Laurie Anderson și începuturile muzicii noise și sample.
După spectacol, de la ora 20, urmează „Intermedia Body”, o prelegere susținută de Mihaela Kavdanska. Mihaela Kavdanska este artist media, cercetător și director artistic în domeniul artelor performative interactive, curator de expoziții și festivaluri, manager cultural și producător de evenimente culturale, printre primii artiști media care au implementat tehnologii interactive în teatre, muzee și galerii din estul Europei. „Intermedia Body” prezintă publicului colaborări și cercetări realizate în domeniul stage-based interaction. La granița dintre corp și media, Mihaela împărtășește din experiența ei despre procesul de realizare a unei opere colective interdisciplinare în contextul artei contemporane.
I. NICOLESCU

