Manifestarea bucuriei privind obținerea titlului de capitală culturală, continuă la Timișoara. Astfel, vineri, 23 septembrie, începând cu ora 20.30, Piața Victoriei va găzdui un concert la care sunt invitați toți iubitorii de muzică. Pe scenă vor fi prezenți Cristi Minculescu şi trupa Iris, alături de soprana Felicia Filip, de care îi leagă o lungă şi importantă colaborare.

„Candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 a însemnat un process de aproape şase ani, o implicare a întregii comunităţi. 

Capitala este Timişoara. Capitala suntem noi. Valorile şi spiritul Timişoarei au fost recunoscute şi sunt confirmate de-acum în întreaga Europă”, transmit organizatori ai spectacolului. 

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Timişoara prin Casa de Cultură a Municipiului.

Ioana NICOLESCU