Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” continuă la Filarmonica „Banatul”.
Astfel, marți, 26 aprilie, începând cu ora 19, în Sala Capitol va avea loc un recital cameral. Dumitrița Lența la violoncel și Andreea Dumitrescu la pian, vor interpreta compoziții muzicale precum: C. Frank - „Sonata pentru vioară și pian în La major” (transcripție pentru violoncel și pian); D. Șostakovici - „Sonata pentru violoncel și pian în re minor Op.40”; A. Piazzolla - „Le grand tango”.
Tot în cadrul festivalului, miercuri, 27 aprilie, de la ora 19, în Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul” va avea loc recitalul – conferință „OEDIPE pe înțelesul tuturor”. Artiștii prezenți pe scenă vor fi: Ștefan Ignat la bariton, Lăcrimioara Cristescu, soprană și Liana Mareș la pian.
Joi, 28 aprilie, se va desfășura un alt moment artistic, un concert vocal – simfonic, pentru melomanii din Timișoara. Vor fi prezenți pe scena Sălii Capitol, începând cu ora 19, artiști ai orchestrei simfonice a Filarmonicii „Banatul”. Dirijor va fi Michael Hasel din Germania, iar soliști: Irina Iordăchescu, soprană; Cristina Iordache, mezzosoprană; Mario Vasiliu, tenor; Lucian Onița, bas. Pe scenă va mai fi prezent și corul „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul”, dirijat de Iosif Todea. În spectacol vor fi interpretate arii muzicale precum: J. Haydn „Simfonia nr. 80 în re minor, Hob I:80” , W.A.Mozart „Recviem în re minor K.V. 626 pentru soliști vocali, cor și orchestră”.
Concertul este realizat în colaborare cu Ascoiația Clubul Economic German Banat.
Ioana NICOLESCU

