Operele care vor fi expuse în Galeria Helios din Timișoara, au fost create, în perioada 16-25 aprilie 2016 și aparțin artiștilor din România, Franța, Bulgaria, Siria, Macedonia, U.S.A., India, Germania și Cipru.

Artiștii invitați anul acesta în tabăra de pictură de la Jimbolia, tabără ce promovează arta prin colaborare și schimb de idei, au fost: Costin Brăteanu, Omaia Akil, Inas Al-soqi, Pandora Apostoloska Sazdovska, Dorothea Fleiss, Ipek Denizli Karagöz, Delphine Manet, Pascale Nesson, Vasile Pintea, Saso Sazdovski, Béla Tar, Utpal Barua și Dimitar Velichkov.

Lucrările realizate în Tabăra Internațională de Creație „Ștefan Jäger”, ediția a IV-a, vor avea vernisajul la Galeria Helios din Timișoara, mâine, 28 aprilie 2016 cu începere de la ora 18. Asociația Blythswood Banat invită iubitorii artei originale să participe la acest vernisaj. Curatorii expoziției sunt Costin Brateanu și Tar Béla.

Cornel Seracin