Joi, 14 aprilie, începând cu ora 17.30, la Librăria Esotera va fi lansat volumul lui Eduard Ovidiu Ohanesian, „Anatomia unei diversiuni – 10 ani de la răpirea din Irak”. Acesta a apărut la Editura Miranda din Brașov, în 2015, prefațat de Andrei Novac.

Vor prezenta cartea autorul acesteia și autorul prefeței. 

Născut la 1 ianuarie 1968 în Bucureşti, jurnalistul de investigații Eduard Ovidiu Ohanesian a publicat nenumărate articole și anchete în câteva ziare naționale printre care cotidianele România liberă, Gardianul și Curentul sau în săptămânalul american de limbă română New York Magazin. A fost răpit în Irak în martie 2005, împreună cu alți trei jurnaliști. În 2006, autorul volumului „Anatomia unei diversiuni” a prezentat opiniei publicea primul Wikileaks, cunoscut în presă ca „Scandalul CD-ului cu informații confidențiale din Afganistan”. Ulterior, Ohanesian a scris cinci volume de succes referitoare la operațiunile serviciilor secrete la edituri ca Junimea, Minerva și Miranda.

„Citind cartea lui Ovidiu Ohanesian, începi să înţelegi că nimic nu este întâmplător şi de ce libertatea este greu de trăit într-o ţară ca România. Au trecut zece ani de la un eveniment pe care românii, în marea lor majoritate, nu au avut timpul necesar să îl perceapă aşa cum ar fi trebuit, poate, în fond, eliberarea celor trei jurnalişti a însemnat un triumf care ar fi trebuit să mulţumească pe toată lumea. Ovidiu Ohanesian aduce în discuţie motivele pentru care România nu se poate descotorosi de trecut. Lucrurile se schimbă în aparenţă, dar, în, fapt ele rămân aceleaşi. Ohanesian nu porneşte abrupt, el introduce cititorul în contextul social şi politic în care evenimentul urma să se întâmple.” (Andrei Novac – 25 februarie 2015)

Ioana NICOLESCU