Marți, 19 aprilie, de la ora 12, în Aula Filialei din Timișoara a Academiei Române, va avea loc prelegerea „Prezențe românești în zona Adriaticii”. Aceasta face parte din ciclul de conferințe „Teme academice” și va fi susținută de către Costa Roșu, de la Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina, Serbia, cu ocazia alegerii ca membru de onoare în Academia Română. 

Cu acest prilej, se va inaugura „Fondul Personal Costa Roșu” existent la Biblioteca Academiei Române, Filiala Timișoara, în cadrul colecției „Patrimoniul Spiritualității Bănățene”. 

I. NICOLESCU