Vineri, 15 ianuarie, începând cu ora 19, în cadrul Filarmonicii „Banatul” din Timișoara va avea loc un program artistic format din două părți, Dansuri simfonice „De la Bach la Piazzolla” şi Simfonia numărul 7 în La major op.92 de Ludwig van Beethoven. Programul va fi condus de către David Filip, dirijorul concertului simfonic al filarmonicii.
Solistul primei părți va fi Doru Roman, la marimbă, vibrafon şi xilofon, avându-l ca invitat pe Mircea Ardeleanu la țambal. „Doru, solist al filarmonicii, a avut amabilitatea să-mi dezvăluie cum a conceput această trecere - De la Bach la Piazzolla, prin dansuri simfonice celebre. Încerc să redau cât mai fidel informațiile primite de la el: a dorit să prezinte publicului timişorean un vechi instrument de percuţie, xilofonul arhaic, la care azi profesioniştii din orchestre nu mai cântă. Este de formă trapezoidală şi necesită o abilitate specială pentru a fi pus în valoare, abilitate dobândită printr-un studiu intens, pentru că are o claviatură extrem de sofisticată. Mircea, prin ţambalul său, va da un plus de culoare, ca solist invitat, cu intervenţii solistice armonice, în special la final. Programul e un periplu muzical deosebit de interesant care ne poartă prin toate marile perioade ale istoriei muzicii - preclasicism, clasicism, romantism şi perioada contemporană. Să mai menţionăm că prin programul ales, Doru Roman doreşte să prezinte publicului şi doi compozitori români a căror muzică se aude mai rar pe scenele de concert: Petre Elinescu şi Constantin Dimitrescu”, a relatat Mircea Tătaru în avancronica spectacolului.
În cea de-a doua parte, spectatorii vor asculta acorduri de Beethoven, într-o compoziție de mare succes. „Simfonia a VII-a a fost supranumită de Wagner «apoteoza dansului » datorită melodicităţii sale extraordinare şi plăcerii pe care o oferă auditorului. Cu toate că Beethoven era conştient că surditatea de care suferea era un proces evident, ireversibil şi progresiv, şi-a depăşit starea depresivă reuşind să îmbine excelent elementele clasice cu noile virtuţi romantice ce apăruseră în artă. Mai precis, muzicologii consideră că această simfonie este ruptura definitivă cu orice elemente stilistice rămase de la Haydn şi Mozart şi că este punctul de întâlnire şi de plecare împreună cu cei care făceau pasul spre epoca romantică. Această minunată compoziţie optimistă a obţinut de la început un imens succes la public, ba chiar i-a impresionat chiar şi pe unii dintre cei mai ostili critici ai săi. (... )De ce muzica lui Beethoven păstrează un ascendent atât de puternic asupra tuturora? Pentru că limbajul său este mereu determinat de elemente de necesitate, de intervenţie dramatică de neînlăturat. El spunea «În simfonie mă simt cu adevărat în elementul meu. Întotdeauna aud în adâncul fiinţei mele sunetele unei mari orchestre»”, a concluzionat Mircea Tătaru.
Ioana NICOLESCU
