Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul vineri, 29 mai 2026, de la ora 19:00, la Sala Capitol, la concertul extraordinar care va încheia ediția aniversară a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”. Intitulat AWAKENING, evenimentul propune un program artistic ce explorează peisaje legendare, condiția umană și explorarea necunoscutului.

Sub conducerea dirijorului britanic Leo Hussain, Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara va interpreta trei lucrări îndrăgite: Tintagel de Arnold Bax, Dublul concert pentru vioară și violoncel de Johannes Brahms și impresionanta creație simfonică „Așa grăit-a Zarathustra” de Richard Strauss.

Invitați în calitate de soliști sunt violonista Alexandra Conunova, una dintre cele mai apreciate artiste ale scenei internaționale contemporane, și violoncelistul Valentin Răduțiu, muzician recunoscut pentru intensitatea și profunzimea interpretărilor sale, ambii Artiști în Rezidență ai Filarmonicii Banatul în această stagiune.

Concertul de închidere al festivalului este conceput ca o experiență artistică totală, în care muzica depășește dimensiunea concertului simfonic tradițional și devine spațiu de reflecție, emoție și explorare filosofică.

Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii Banatul Timișoara și online.