
Asociația Speologică Speotimiș Timișoara marchează aniversarea a 50 de ani de activitate dedicate cercetării, protejării și promovării patrimoniului speologic din Banat și din întreaga țară, sâmbătă, 18 octombrie, la Peștera Românești.
Evenimentul marchează cinci decenii de explorări și descoperiri în mediul subteran, reunind speologi, colaboratori, reprezentanți ai instituțiilor partenere și mass-media.
În cursul zile de sâmbătă, vor fi organizate ateliere cu corzi pentru copii. Participarea este gratuită și se face cu acordul scris al părinților sau tutorilor legali. Va fi realizată o expoziție vizuală cu activitățile Asociației Speologice Speotimiș. Peștera va fi iluminată pe tot parcursul zilei de sâmbătă și se va putea vizita impreună cu un ghid. La final se va putea gusta dintr-un meniu tradițional speologic.
A doua zi, duminică, 19 octombrie, de la ora 13, va avea loc cunoscutul concert simfonic din Peștera Românești. Spectacolul poartă numărul 41 și este dedicat Asociației Speotimis, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate. Fondatorul acestei asociații, regretatul medic Constantin Lupu (care ne-a părăsit anul acesta, în prag de septembrie), a avut în 1984 inițiativa acestui eveniment cultural unic în România. De atunci, concertele se desfășoară anual, fără întrerupere.
În acest an, în Peștera de la Românești, concertul va fi susținut de Orchestra Filarmonicii Oltenia din Craiova, dirijată de Radu Zaharia. În program figurează lucrări celebre de Mozart, Strauss, Rossini, Offenbach și Brahms. Intrarea este liberă.
Începând din 1999, în parteneriat cu Primăria Tomești și Consiliul Județean Timiș, Fundația Academică Culturală Timișoara (FACT) este organizatorul și finanțatorul concertelor de la Peștera Românești.

