
Reprezentanții Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara au anunțat că, deși este vacanță, elevul Tiutiuc Robert (vioară), din clasa a X-a, îi va reprezenta într-un ciclu de evenimente artistice de prestigiu internațional.

„În urma unei pregătiri intense, începută pe 4 august în Olanda, Robert va concerta alături de RCO Young (Royal Concertgebouworkest Young) – ansamblu ce reunește cei mai promițători tineri muzicieni din Europa, cu vârste între 14 și 17 ani. Robert este singurul român prezent în această ediție, fiind ales în urma unei competiții riguroase, la care au participat peste 400 de violoniști înscriși. În pregătirea pentru audiția de selecție, el a fost îndrumat de profesoara sa, Sandra-Maria Berariu. În zilele următoare, RCO Young va susține concerte în două dintre cele mai prestigioase săli de concert din lume – Het Concertgebouw Amsterdam și Elbphilharmonie Hamburg – precum și în cadrul Deschiderii Festivalului SAIL AMSTERDAM, unul dintre cele mai mari evenimente culturale maritime din lume. Suntem mândri că Robert ne reprezintă atât ca școală, cât și ca nație, și îi dorim mult succes în această experiență artistică de excepție!”, spun cei de la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara.

