„Hamlet mortuus est”, cel mai nou spectacol al Companiei de teatru independent Arte-Factum, va deschide spațiul Shakespeare/ Shakespeare space în  chiar prima zi a  celei de-a XIII-a ediții a Festivalului Internațional BABEL, la  Târgoviște. „Hamlet mortuus est”  este  un spectacol despre timp, despre „sentimentul timpului”, astăzi.  Timpul nostru, timpul vieților noastre. Spectacolul regizorului Levente Kocsárdi va fi jucat sâmbătă, 7 iunie 2025, de la ora 18:00, în sala mare a Teatrului Tony Bulandra, cu publicul pe scenă.

 

Milioane, poate miliarde de oameni trăiesc o copleșitoare criză de timp. E o presiune globală, percepută, la nivel global, ca o comprimare a timpului în univers. Deși speranța de viață crește cu fiecare generație, pare că  avem mai puțin timp decât cei dinainte pentru toate. Și singurul adevăr inexorabil comun tuturor stă în replica lui Shakespeare: ”E aproape, Hamlet. Hamlet, vei muri”. Cum ieșim de pe scenă? În câte feluri  știm să ne despărțim de timp? 

 

Odată cu tema timpului și cea a morții, „Hamlet  mortuus est” este un spectacol despre putere. Despre puterea politică, mai exact. William Shakespeare a fost un autor foarte atent la contextul social, politic, al epocii sale, a fost critic, sarcastic, militant, foarte sensibil la fluctuațiile puterii în vremea sa, o vreme de tranziție de la un feudalism greoi la o epocă mult mai pragmatică, grăbită și schimbătoare.

 

Levente Kocsárdi este regizor și actor maghiar din România. Din 1997 face parte din compania Teatrul Maghiar Csiky Gergely, Timișoara. Este un actor bilingv și și-a dezvoltat cariera profesională și în mediul artistic de stat și independent, interpretând roluri importante în teatrele naționale din Timișoara, Arad, dar și în turnee artistice în Ungaria, Suedia, Austria, Germania. A interpretat peste 120 de roluri în spectacole în limbile maghiară și română, colaborând cu regizori importanți. A regizat spectacole pe scenele teatrelor de stat și ale celor independente. Este director artistic al companiei independente Arte-Factum, unde conduce Laboratorul de Introspecție teatrală și stagiunea independentă Nocturnalii.

 

„Hamlet mortuus est”, după „Hamlet”, de William Shakespeare, adaptare și texte originale de Mona Donici. Concept & interpretare: Levente  Kocsárdi. Compozitor&muzică live: Sergiu Cătană/ Coregrafia: Anca Stoica/ Video design: Sebastian  Hamburger/ Set design: M.C.Donici/ Traducere în limba engleză: André Ferenc/Lumini: Dorian Bolca/ Regie tehnică: Sorin Mocan/Poster design: Rujița Bătrîn. Spectacol interpretat în limba română, supratitrat în engleză. Spectacol nerecomandat ofidiofobilor (persoane cu frica intensă și irațională de șerpi). O producție a Asociației Culturale Arte-Factum, 2025.

 

Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL Târgoviște se desfășoară în 7-15 iunie 2025. Evenimentul este organizat de Teatrul Tonny Bulandra. Ediția a XIII, a cărei temă este ”Spațiu”, propune un program dens, care aduce la Târgoviște participanți din peste 30 de țări și cuprinde mai mult de 70 de evenimente ce se vor desfășura în 10 spații. Programul complet al festivalului: https://babelfest.ro/.