La sfârșitul acestei săptămâni, Consiliul Județean Timiș propune o nouă întâlnire cu muzica sub sigla BastionByMerlin. Astfel, sâmbătă, 10 mai, de la ora 20, va cânta „The Other You” - o trupă care nu cântă doar note, ci stări. Pornind de la un riff, o temă de pian sau o melodie fredonată, fiecare piesă poartă emoție transpusă în sunet.

Duminică, 11 mai, tot de la ora 20, va fi rândul celor de la „Stringray”, care vor oferi publicului o seară cu rock-coveruri bine alese, de la Foo Fighters și Queen, până la Coldplay și The Beatles. O trupă care păstrează spiritul original și adaugă ceva din energia lor în fiecare piesă.

Accesul la concerte este gratuit. Bastion By Merlin este o serie de evenimente finanțată de Consiliul Județean Timiș și implementată de Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, cu scopul de a revitaliza Bastionul Theresia din Timișoara.