„Unul dintre proiectele noastre este să revitalizăm Bastionul Theresia, un loc atât de frumos, dar lipsit de energie. Nu am stat mult pe gânduri și am venit cu primele soluții: licitarea spațiilor destinate HORECA, discuții aplicate cu reprezentanții Facultății de Arhitectură pentru a găsi cele mai bune soluții de reamenajare, apoi evenimente. Primele sunt chiar în acest sfârșit de săptămână și începem sâmbătă cu un concert Melting Dice, iar duminică seară continuăm cu Direcția 5. Este un punct de plecare și seria de evenimente se va întinde până în toamnă, pentru că acest loc superb din inima Timișoarei merită să fie vizitat de cât mai multă lume. Va fi, de-a lungul verii, muzică pe toate gusturile. Ținem aproape!”, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

 

Din 19 aprilie până în 12 octombrie, în fiecare weekend, la Bastion vom găsi muzică live și atmosferă bună. Accesul este liber la toate concertele, care vor avea loc în fiecare sâmbătă și duminică seară.

 

Programul pentru luna aprilie este: 19 aprilie, ora 19 – Melting Dice; 20 aprilie, ora 19 – Direcția 5; 26 aprilie – Raul Moro; 27 aprilie – Sonatic.

 

Evenimentele sunt finanțate de Consiliul Județean Timiș, prin Teatrul Merlin.