Programul săptămânii 8 - 13 aprilie de la Cinema Timiș, Cinema Victoria și Cinema Studio este foarte plin și variat, înainte de a lua o scurtă vacanță de Paști. Cinematografele vor fi în vacanță în săptămâna 14 - 23 aprilie și își vor relua activitatea începând cu data de 24 aprilie.


Cinema Timiș

 

Invitați unul și unul, în această săptămână, la Timiș! Pe scenă, vor urca Șerban Pavlu, Vlad Zamfirescu, Gheorghe Ifrim, Adriana Babeți, Andrei Ujică, Mircea Baniciu, Narcisa Suciu și trupa Funtasticii, iar pe ecran, André Rieu și Claude Monet. Teatru, muzică, pictură, spectacol pentru copii și o avanpremieră cu Q&A – n-ai cum să nu găsești ceva pe gustul tău! Programul începe marți, 8 aprilie, cu spectacolul ARTĂ de Yasmina Reza, în punerea în scenă a Teatrului Bulandra. Continuă joi cu un concert de Florii marca Narcisa Suciu, iar vineri îți aduce viața și opera unui nou pictor celebru pe marele ecran – CLAUDE MONET!

Sâmbătă, Andrei Ujică, Adriana Babeți și Mircea Baniciu recompun un trio care a crescut pe muzica celor de la The Beatles și vin cu povești din tinerețile lor, într-o discuție pe marginea filmului TSWT – Things We Said Today, prezentat în avanpremieră.

Iar dacă mai vrei filme noi, poți merge la premiera AMATORUL – un fim de spionaj în care Rami Malek și Laurence Fishburne mențin suspansul la cote maxime – sau poți vedea recent lansatul CULORILE SUFLETULUI de Naoko Yamada.

Duminică, Regele Valsului sărbătorește 75 de ani, iar tu te numeri printre invitați! Nu rata proiecția unică a noului concert de André Rieu The Dream Continues… numai la cinema!

Cei mici sunt așteptați la un spectacol de Paște cu Trupa FUNtasticii, SECRETUL IEPURAȘULUI BOCĂNILĂ.


Cinema Victoria

La Victoria, urmează o săptămână cu călătorii care ne duc departe, atât pe cărări umblate de mii de ani, cât și în lumile noastre interioare, cu povești despre familie, maturizare și comunitate.

La următoarea experiență #CineMunte suntem invitați să pornim în ULTIMA TRANSHUMANȚĂ, alături de Dragoș Lumpan, care a documentat cum o tradiție veche de peste zece mii de ani de ani este pe cale să se stingă. Pregătește-te pentru imagini impresionante, mărturii autentice și o doză bună de umor.

Dacă vrei să faci un popas, poți lua loc în fotoliul mov pentru a asista la PSIHANALIZA LUI JÓZSEF ATTILA – la premiera filmului ce surprinde complexitatea personalității, a luptei spirituale și a geniului poetic ale celebrului poet maghiar.

În weekend, se desfășoară două din seriile cele mai dragi nouă, care aduc comunitatea împreună. Vineri, o nouă proiecție incluzivă #VictoriaPentruToți le propune copiilor din centrele administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara o călătorie în lumea lui FLOW, iar sâmbătă, se strigă adunarea și pentru proaspetele mămici, care se pot relaxa la comedia franțuzească NUNTĂ CU SUPRIZE, în ambianța bine cunoscută, adaptată pentru confortul bebelușilor. Accesul este deschis și publicului larg pentru ambele proiecții.

Mai ai parte și de incursiuni prin viețile adolescenților, la avanpremiera SFINTE CAȘCAVAL! și la proiecția CEI TREI FANTASTICI, sau prin cele ale unor femei cărora măritișul le aduce doar bătăi de cap, în GRAND TOUR și ANORA. Iar MONSIEUR AZNAVOUR revine și el pe ecran, gata să ne cucerească.

Profită la maxim de această săptămână și mai fă și o ieșire la film cu toată familia, la AM SCRIS ÎNTÂMPLĂTOR O CARTE sau UN PANDA PE NUME MOON, pentru că în săptămâna Paștelui cinematografele intră într-o mică vacanță.


Cinema Studio

Privește lumea prin alți ochi, în această săptămână, la Studio! Jacques Tati, Wim Wenders, Elia Suleiman, Alice Rohrwacher, Jia Zhangke, Luca Guadagnino, Dan Pița sau Mircea Veroiu vin cu perspective foarte personale și originale asupra lucrurilor, oamenilor, întâmplărilor – amintindu-ne la tot pasul în ce constă magia cinemaului.

Cel mai așteptat eveniment al săptămânii este focusul PRIN OCHII LUI, în care trei observatori tăcuți ai poeziei vieții de zi cu zi te invită să îmbrățișezi realitatea dintr-o altă perspectivă, în LES VACANCES DE MONSIEUR HULOT cu și de Jacques Tati, IT MUST BE HEAVEN cu și de Elia Suleiman și PERFECT DAYS de Wim Wenders. S-ar putea să râzi, s-ar putea să-ți scape o lacrimă, s-ar putea să fii copleșit de tandrețe!

E o săptămână plină, în care se întâmplă și două dintre programele speciale dedicate #CinefililorDeCimișoara: cineclubul liceenilor #FilmAfterSchool, unde se vede și se discută despre HIMERA lui Alice Rohrwacher, cu Josh O'Connor în rolul unui arhelog cu inima frântă, și #CinematecaItinerantă, unde se aduce pe ecran o bijuterie – NUNTA DE PIATRĂ de Dan Pița și Mircea Veroiu, care va avea, ca de obicei, o introducere făcută de Maria Salomia, din echipa cinematografelor.

Sâmbătă dimineața, e Taifas și cafea, la cinema! Asociația Culturală Contrasens dă startul unui cineclub pentru seniori la Studio. Aceștia sunt invitați să vizioneze CASA CU PĂPUȘI de Tudor Platon și să rămână la o cafea și o discuție informală după film. Accesul este deschis tuturor spectatorilor.

Înainte de a ne lua o mică vacanță de Paște, vei mai avea ocazia de a vedea câteva dintre filmele proaspăt lansate, precum QUEER de Luca Guadagnino, DESTINE ÎN DERIVĂ al nonconformistului Jia Zhangke sau pe excentrica MRS. BUICĂ. Și ești așteptat și la proiecții de savurat în familie, cu FLOW și BAMBI.