
Asociația „Bihorenii din Banat”, continuatoare a Filialei Timișoara a Fundației Culturale a Colegiului Național „Samuil Vulcan” din Beiuș organizează în acest weekend la cel mai amplu demers de promovare a Bihorului în Banat: Zilele Culturii Bihorene 2024.
Programul activităților a fost deschis astăzi, când în Aula Academiei Române, filiala din Timișoara, a avut loc simpozionul științific „Bihorul si Banatul – vetre românești de cultură, spiritualitate și știință”, simpozion la care au fost invitați profesori universitari, istorici și etnografi pentru prezentări de specialitate.
În aceeași zi, de la ora 16, la Muzeul de Istorie a Banatului - Bastionul Theresia Timișoara are loc o triplă lansare de carte: Florica Bradu: „Dor și neuitare” – Poezii și obiceiuri din Crișana, „Trec prin lume cântând” ; Viorica Flintașu: „Cântecul dorului nesfârșit” și Irina Mihoc: „Datini și obiceiuri în vatra Binșului”. Moderator al evenimentului va fi prof. univ. dr. Gabriel-Florin Moisa, director al Muzeului Țării Crișurilor Oradea, iar lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.
Programul următoarelor zile
SÂMBĂTĂ, 19 octombrie, Muzeul Satului Bănățean
Ora 12.00 - Deschiderea Târgului meșterilor populari și gastronomie locală bihoreană
12,30 - Prezentarea participanților
14,00 - Spectacol artistic instrumental Orchestra Doina Șteiului
15,00 - Nunta din Bihor, Ansamblul Codrenii Bihorului din comuna Roșia
17,00 - Ansamblul Crăișorii Șteiului din Ștei
Spectacol artistic susținut de Anastasia Irimie, George Jidoi, Andra Sabău, Irina Mihoc, Florica Bradu, Florica Zaha, Viorica Flintașu
DUMINICĂ, 20 octombrie, Muzeul Satului Bănățean
Ora 10,00 - Târgul meșterilor populari și gastronomie locală bihoreană
12,00 - Spectacol artistic instrumental Orchestra Doina Șteiului
12,30 - Spectacol artistic susținut de Anastasia Irimie, Andra Sabău, Sandu Condoroș,
George Jidoi, Anca Banda și soliști instrumentiști
14,00 - Șezătoare, Ansamblul Ștei
16,00 - Ansamblul Ardeleana din Tulca
Spectacol artistic susținut de Anastasia Irimie, Andra Sabău, Irina Mihoc, Florica Bradu, Florica Zaha, Viorica Fintașu
Ora 14:00 - Nunta Bihoreană
Participă următorii artiști:
Florica BRADU, Viorica FLINTAȘU, Florica ZAHA, Cornel BORZA, Irina MIHOC, Sandu CONDOROȘ, Anca BANDA, George JIDOI, Andra SABĂU, Anastasia IRIMIE, Iasmina ARMIONI, soliștii instrumentiști Raul Ștefănică, Alex GHENT, Calin BIDILEAN și alții.
Ansamblul „Codrenii Bihorului” din Roșia, Ansamblul „Muguri și Mlădițe de Tezaur” din Beiuș, Ansamblul „Crăișorii Șteiului” din Ștei, Ansamblul „Mugurasii” din Ștei, Ansamblul „Ardeleana” din Tulca, Orchestra „Doina Șteiului” și alte surprize.

