Remarcăm prima licitație de Artă Contemporană din noul sezon al Casei A10 by Artmark. Evenimentul, intitulat „Back to Art”, are loc joi, 26 septembrie, de la ora 19.00, la Palatul Cesianu-Racoviță din București. Expoziția lucrărilor participante este deja deschisă publicului, zilnic cu intrare liberă, la Galeriile Artmark, și îi aduce împreună pe simeze pe cei mai titrați artiști ai momentului, alături de alte nume consacrate.
Participă în actualul eveniment și Paul Baraka Marat, ale cărui lucrări sunt adesea considerate șocante. Se poate remarca în selecția acestei licitații de artă contemporană organizate de Artmark și gradul de preocupare pe care unii dintre artiști îl au în ceea ce privește actualitatea socio-politică sau istoria autohtonă recentă. Iată câteva dintre acestea: „June 13th 1990 [2009]”, de Zoltan Bela – o „zugrăvire” a mineriadei din vara anului 1990, „Masculin/Feminin [1986-1990]”, de Marilena Preda-Sânc sau „Scape Goat [2008]”, de Mircea Suciu – singurul pictor român selecționat cu o lucrare pentru coperta revistei americane „ARTnews”.
Licitația „Back to Art” prezintă publicului și una dintre picturile ce poartă semnătura lui Nicu Covaci – regretatul lider al trupei Phoenix, care s-a stins din viață recent, la vârsta de 77 de ani. A rămas puțin cunoscută publicului larg pasiunea muzicianului pentru pictură, deși Nicu Covaci a absolvit în fapt Liceul și Institutul de Arte Plastice din Timișoara, diverse perioade de creație ale vieții sale artistice fiind dedicate în mai multă sau egală măsură picturii (decât muzicii). Dintre picturile sale, în evenimentul de la Artmark, se regăsește cea intitulată „Yvonne”.