Profesorul și scriitorul timișorean Mircea Pora a consemnat, recent, cea de-a 22-a apariție editorială. Volumul de proză scurtă proaspăt ieșit de sub tipar se intitulează „Vorbind singur” și a apărut sub egida Editurii Eikon din București.
Despre noua carte ne-a vorbit însuși autorul. Îi dăm cuvântul, așadar, scriitorului Mircea Pora: „Volumul face parte tot din seria de cărți care se referă la lumea din jur și existența noastră ca atare. Atât doar că e împărțită pe texte scurte, fiecare cu un titlu sugestiv. În celelalte volume au fost poate proze mai lungi, mai generice, cu privire mai de ansamblu. Aici sunt priviri de amănunt. Volumul cuprinde peste 80 de texte.
Spre exemplificare, m-aș axa pe câteva proze care poate sunt emblematice pentru volumul de față. Ar fi odată singurătatea, care apare chiar în primul text, «Vorbind singur», și implorarea unui sprijin care să vină din afară. Apoi, în «Unchiul Petruș», sunt creionate relațiile cu rudele. În acest caz, personajul pleacă în străinătate, nu se descurcă acolo, revine și se năpustesc pe cineva de aici. Apar apoi o serie întreagă de aduceri aminte, printre care «Somnul din liceu», o evocare de pe când era să rămân corigent și să o încurc rău de tot. Urmează proze în care sunt amestecate natura, fenomenele care ne surprind și le suportăm – înserare, dimineață, climatul acesta în care noi suntem obligați să trăim până la moarte. Totul este ambalat în descripții de natură foarte ciudate și care nu sunt optimiste deloc, au o notă mai sumbră.
Amintirile din îndepărtata copilărie reprezintă un nou capitol, cum ar fi «Prin gazde». Am mai abordat și relația dintre părinți și copii, când copiii sunt pierduți, rătăciți de mame, de părinți, iar aici amintesc «Plutașii de pe Bistrița». Urmează spaimele, iar una dintre ele este «Personajul», adică simți că ai permanent pe cineva în spate. Oriunde te duci, «Personajul» e după tine. Fantasticul și realitatea, umflată puțin, se întrepătrund permanent. Apoi, o ciudățenie care ne roade, fără ca noi să o vedem, este fenomenul acesta de distrugere, care și la noi e îmbătrânirea, la clădiri, degradarea... O altă proză, numită «O situație», ridică un enorm semn de întrebare tot referitor la temerile omenești. Am abordat și situațiile din învățământ. Într-un registru suprarealist amintesc «Lecția de pian» și «Jucători de table»”.
