TRIAJ – proiectul inițiat de Asociația Documentor, parte a programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii în anul 2023, se reia în această primăvară. Proiectul TRIAJ a fost suspendat în luna octombrie a anului trecut, anul în care Timișoara a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii, din cauza războiului care a izbucnit între israelieni și palestinieni.
TRIAJ își propune să urmărească ce se întâmplă cu memoria Holocaustului în timp de criză, la 15 ani de la lansarea documentarului „Odessa” al regizorului timișorean Florian Iepan.
TRIAJ este un ecosistem de spații, discuții, proiecții de film, arte vizuale și ateliere destinat locuitorilor din partea de nord-vest a orașului, din zona Gării de Nord și a cartierului Iosefin, unul din bastioanele evreiești, în urmă cu mai multe decenii.
„Am început acest proiect anul trecut, dar a intrat într-o situație mai sensibilă din cauza evenimentelor din Israel și Gaza, de la 7 octombrie, când a fost acel atac terorist. Noi ne-am oprit pe moment, pentru că prin natura proiectului nostru lucrurile erau mai delicate. Acum îl reluăm și sperăm să-l ducem la bun sfârșit în lunile care urmează. Este o extensie a capitalei culturale europene în 2024. Programul TM2023 ar trebui să continue și să se mențină ca un element definitoriu pentru Timișoara mulți ani de-acum. Asta încercăm și noi să facem. TRIAJ este unul dintre proiectele care s-a ocupat exclusiv de asumarea istoriei și a Holocaustului”, a spus Florin Iepan, președintele Asociației Documentor.
Majoritatea evenimentelor se vor desfășura în Studioul On.set.hdv, din zona pasarelei gării (strada Pop de Băsești nr. 29), acolo unde artistul plastic Dan Perjovschi a adăugat proiectului o dimensiune vizuală provocatoare, printr-o instalație vizuală, care se dorește a fi un apel împotriva ignoranței, intoleranței și discriminării, în spiritul veridicității, al confruntării cu trecutul.
„TRIAJ este legat de asumarea istoriei și modul în care memoria Holocaustului se transformă în timp că urmare a evenimentelor politice și cum este ea instrumentalizată. Are o componentă de educație, de familiarizare cu Ucraina, cu comunitatea evreiască de aici, dar și cu istoria noastră tumultoasă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Vom avea invitați din București, din Ucraina. Trebuie văzut ca un mare atelier în care dezbatem chestiuni - de la politică până la cine sunt membrii comunității evreiești din Timișoara de astăzi. E un bazin de trăiri și de explorări comune”, a mai explicat Florin Iepan.
Spicum din programul din acestă săptămână de la Studioul On.set.hdv. Joi, 28 martie: „Curs de alfabetizare în signalistica Street Art” (ora 17.00), atelier de teatru cu Katia Pascariu (ora 20.00). Sâmbătă, 30 martie: tur ghidat în Iosefin (între orele 10.00-12.00), urmat de inaugurarea expoziției Triaj. Duminică, 31 martie: întâlnire între două comunități timișorene, cea evreiască și cea ucraineană (ora 16.00).