În perioada 12 februarie – 12 martie 2024, Galeria Rotonda a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara va găzdui expoziția „Timișoara, în acuarelele Cristinei Renard”. Expoziția poate fi vizitată de luni până joi între orele 9.00 – 16.00, vineri între orele 9.00 – 14.00.

Cristina Renard (1938-2023) s-a născut la Timișoara și a copilărit la Tomnatic, satul înființat de coloniștii francezi din Lorena, sosiți în Banat în 1772, odată cu al doilea val de colonizare a șvabilor. Bunicul din partea mamei, Haman Dominik, proprietarul fabricii de cărămidă Haman din Tomnatic, a înscris-o la secția franceză a școlii primare din localitate, iar Adam Willkomm, preotul catolic căruia îi plăcea să picteze, i-a dăruit setul său de culori. Când tatăl ei s-a întors din deportarea în URSS, Cristina Renard s-a mutat la Timișoara, unde, în ultimii ani de liceu, a frecventat cursurile de artă ale maestrului Julius Podlipny.

A fost studentă la Facultatea de Arte Plastice din Cluj. Exmatriculată pentru „origine socială nesănătoasă”, deoarece bunicii din Tomnatic fuseseră deportați în Bărăgan, a revenit la Timișoara și a continuat cursurile de artă cu maestrul Podlipny, dar și la alte cercuri de artă și tabere de creație ale vremii.

De la desenul academic a trecut la peisaj în tehnica de acuarelă pe hârtia udă, în culori vii, ce aminteau de curentul fauvist. A devenit un membru activ al lumii artistice timișorene, fiind, o perioadă, președinta asociației „Romul Ladea”. A expus frecvent, în Timișoara și în țară. La sfârșitul anilor ‘80 a fost nevoită să-și întrerupă activitatea de creație, din cauza scăderii accentuate a vederii. După mai multe operații, a reușit să-și recapete parțial acuitatea vizuală, pictând frecvent cu ajutorul unei lupe.

Seria de peisaje citadine din Timișoara este realizată în tehnica uscată. Foarte detaliate, pline de farmec, acuarelele seamănă mai degrabă cu desenele de arhitectură și redau orașul și trecătorii, în diferite momente și anotimpuri. Piața Unirii, Piața Operei și canalul Bega sunt locurile care apar cel mai des, iar Piața Libertății este evocată, plină de nostalgie, în vremea când se putea sta la umbra copacilor, pe bancă sau la porumbei.