Arii celebre precum “Nessun dorma”, “La donna e mobile” sau canțonete ca “O sole mio”, “Santa Lucia”, “Funiculi, Funicula” și “Caruso” fac parte din programul spectacolului-eveniment “3 Tenori Italieni” o reverență muzicală față de marii tenori José Carreras, Plácido Domingo și Luciano Pavarotti, artiști legendari care au cucerit întreaga lume cu vocile și interpretările lor. Pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, spectacolul extraordinar va avea două reprezentații în aceeași zi: 4 martie 2024, de la ora 17:30 și de la 20:00. Protagoniștii acestui memorabil concert sunt tenorii Federico Veltri, Fabio Serani și Angelo Forte, ale cărori excepționale voci, în cel mai pur stil al belcanto-ului Italian, vor reaminti publicului de idolii scenei lirice a ultimelor decenii. Alături de ei, străluciți invitați, soprane și baritoni din Opera din Roma, Teatrul Scala din Milano, Teatrul Regio din Parma sau Mozarteum din Salzburg. Spectacolul va fi unul interactiv, conducerea muzicală fiind asigurată, după modelul lui Johann Strauss sau, mai recent, al lui André Rieu, de tânărul dirijor și solist violinist Bogdan Costache, un nume deja cunoscut în toate filarmonicile și teatrele de operă din Europa. El va conduce ansamblurile reunite Orchestra din Teatro d’ Opera Italiana și Orchestra Operei Vox. Locuri la această gală muzicală se găsesc aici: https://proticket.ro/ticketsys-event/trei-3-tenori-italieni-timisoara-4/ .