„Deschide cartea la întâmplare și citește” i-a zis directorul Bibliotecii Județene Timiș, Tudor Crețu, unei tinere la lansarea cărții „Dragă poezie”, a lui Ion Monoran. Urmând acest sfat, am nimerit așa: „Banat, Brabant românesc, cu miriști și țărani/ care chiar dacă nu mai sunt țărani/ fac totul pentru ca să-și pârlească porcul cu paie/ fac totul pentru ca să aibă o vacă în grajd/ și gâște și găini și rațe în avlie.” De unde vine, de fapt, și concluzia: Ion Monoran nu a fost doar al ziarului „Timișoara”. Nu a fost doar al Cenaclului Pavel Dan. Nu a fost doar al prietenilor cu care (îi plăcea, din când în când, să) bea. A fost un poet al Banatului. Mai mult, chiar, unul dintre marii poeți ai Banatului, dar care nu a apucat să cunoască gloria în timpul vieții.
Recunoașterea i-a venit acum, la 20 de ani după ce a plecat dintre noi, când Biblioteca Judeţeană Timiş, cu sprijinul CJT, a editat și organizat la Cafe Text lansarea volumului de versuri „Dragă poezie”, de Ion Monoran, editat la Brumar. Până acum, îl știam doar ca pe un simbol al Revoluției - poetul care a oprit, în decembrie 1989, tramvaiele în Piaţa Maria. Îl știam ca pe o legendă a boemei timișorene.  Acum, după 20 de ani, îl cunoaștem și alfel. Îl cunoaștem cu volumele sale (toate postume) - „Locus Periucundus”, (ed. Marineasa, 1993), „Ca un vagabond într-o flanelă roşie”, (ed. Marineasa, 1996) şi „Eu însumi”, (ed. Cartea Românească 2009) – reunite într-o singură carte, una care ARE un loc în primele rânduri, chiar dacă Mono prefera să stea în spate...

P.S. – Un cuvânt de laudă la adresa inițiativei Bibliotecii Județene Timiș, care vizează reunirea „între două coperte” a pieselor de rezistenţă ale poeţilor timişoreni dispăruţi și care prin „Dragă Poezie” deschide seria antologiilor recuperatoare, serie care va continua în acest an cu Adrian Derlea, Gheorghe Pruncuţ, Dan Emilian Roşca și alții.