A apărut, sub egida editurilor Amphora și Mirton, lucrarea în două volume „Corabia lui Sebastian”, aparținând profesorului și scriitorului Sergiu Drincu.

Conform autorului, „decizia de alcătui această carte nu a avut la origine dorința, «fatală» după unii, de a lăsa o mărturie despre ce am realizat în fulminantul periplu prin această lume, ci îndemnul prietenilor care au considerat că în articolele pe care le-am publicat de-a lungul multor ani se pot afla lucruri și întâmplări socialmente interesante. Cum elaborarea și tipărirea ei s-a produs în anumite circumstanțe și cu concursul anumitor apropiați, m-am simțit obligat și mai ales onorat a mă referi, înainte de toate, în «Precuvântare», la acei oameni și la acele realități”.

Cele două volume conțin articole pe care profesorul și scriitorul Sergiu Drincu le-a publicat în „Paralela 45”, suplimentul cultural al cotidianului „Renașterea Bănățeană”, în perioada 2005-2010 (primul volum) și intervalul 2011-2016 (al doilea volum).