Răzvan Andrei Băncilă este un tânăr artist vizual timişorean. Povestea lui în domeniul artei a început odată cu înscrierea la gimnaziu, în clasa a V-a, la Liceul de Arte Plastice din Timişoara.

Urmându-şi vocea inimii, a urmat Liceul la Arte Plastice în Timişoara, specializarea grafică de şevalet, fiind îndrumat de profesor Eugenia Banciu.

După terminarea studiilor liceale a urmat o perioadă de călătorie prin Europa. A vizitat şi a pictat în Luxemburg, Spania, Franţa.

La doi ani după încheierea studiilor liceale a urmat admiterea la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, Secţia restaurare-conservare, profesori Hedy M-Kiss şi Doina Mihăilescu.

A absolvit Facultatea de Arte şi Design din Timişoara cu examen de licenţă, obținând la finalul examenului nota 9,66.

Ce te inspiră atunci când lucrezi?
Arta este expresia sufletească a unui artist. În artă se regăsesc câteva elemente esențiale, trăire emoţională, zestre spirituală şi determinare. Orice creaţie de artă se naşte din frământările interioare ale artistului, care trebuie să aducă un mesaj de bucurie în ochii privitorului şi să trimită la analiză şi meditaţie.

Care este pictorul tău preferat?
Un mare spirit şi om de cultură este, fără tăgadă, maestrul Nicolae Grigorescu, care a contribuit decisiv la cultura şi arta românească, lăsându-ne în patrimoniul naţional scene de artă care evocă originile satului şi eternitatea omului simplu, a ţăranului român aproape de glie, tradiţie şi folclor.

Ce înseamnă pentru tine arta?
Arta este exprimarea sufletului meu.
 
Ce îţi doreşti să realizezi în viitor?
În viitorul apropiat, voi realiza diferite colaborări artistice, schimburi de experienţă şi desăvârşire spirituală prin valorile şi tradiţiile autentice româneşti.