Casa de cultură a municipiului Timișoara a anunțat următoarele manifestări culturale din zilele care vin.

- ÎN PANTOFII MEI, 20 și 24 octombrie 2023, ora 11:00 - Sala Lira. „În pantofii mei” este un spectacol emoționant, despre bullying. Povestea unui băiat sărac, care merge la școală încălțat în pantofii mamei și este ironizat peste măsură din acest motiv de către colegi. Spectacolul este realizat cu participarea trupei PHASER și va fi însoțit de o discuție cu invitații Casei de Cultură și ai Asociației „Părinte implicat”. Invitat special: psihologul Mugur Ciumăgeanu

- POVEȘTI DIN VECINI. TEATRU ÎN CARTIERUL DACIA, duminică, 22 octombrie 2023, ora 12:30 - Biserica Pogorârea Sfântului Duh. „El ești tu”, o tulburătoare poveste despre întâlnirea cu Hristos și o foarte emoționantă întâlnire cu actorii Cătălin Ursu, Raul Lăzărescu și Ana Ana-Maria Cojocaru, însoțiți de solista Alina Mihocaș. Între 22 octombrie și 19 decembrie 2023, tot la Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Dacia - „Povești din vecini”, expoziție de fotografie Andreea Eva Herczeg, Panfil Pîrvulescu, Alin Zelenco, Sorin Suciu, Horea Preja.

- STRĂZI PENTRU COMUNITATE - joi, 22 octombrie 2023, 14:00-18:00 - Strada Tata Oancea, cartier Plopi. Evenimentul cuprinde o varietate largă de activități, destinate tuturor vârstelor, care pun în valoare atât specificul fiecărui cartier în parte.

- POVEȘTI DIN VECINI. DANS ÎN CARTIERUL SOARELUI - 26 octombrie – 19 decembrie 2023 - Piațeta Școlii Gimnaziale nr. 30 - „Dansând în Soare”, expoziție educativă despre lumea dansului; expoziție de fotografie Andreea Eva Herczeg, Panfil Pîivulescu, Alin Zelenco, Sorin Suciu, Horea Preja; joi, 26 octombrie 2023, ora 10:00 - Povești despre scenă, reflectoare și dans.