Prefigurând cel mai important moment al anului Capitalei Culturale Europene - expoziția Brâncuși - atelierul de mediere culturală propus de Consiliul Județean Timiș va da ocazia publicului larg să re-creeze una dintre cele mai cunoscute sculpturi ale celebrului artist.

„Mizăm pe aducerea unor evenimente de înaltă ținută artistică și de o mare varietate. CJT a investit și va investi în infrastrcutura culturală, iar în acest fel se va consolida percepția că Timișoara a devenit o capitală a artelor plastice. Dar Capitala Culturală nu e doar pentru cunoscători, ci pentru toată lumea, iar prin acest act coparticipativ vrem să implicăm cetățenii să re-creeze una dintre operele lui Brâncuși. CJT este și va fi, în continuare, activ în promovarea culturii ca motor de creștere economică pentru județul Timiș. Deocamdată, ne lipsește accentul pe acest domeniu, care poate spori și numărul de turiști”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

La Centrul multifuncțional Bastion publicul va avea acces, din 30 septembrie, în paralel cu expoziția Brâncuși, la mai multe ateliere și va putea participa la re-crearea a o jumătate din sculptura „Sărutul”. Ghid în această aventură le va fi vizitatorilor arhitectul Florin Cobuz, care a fost prezent anul trecut, alături de echipa Nod Design Lab, la Expo 2020 Dubai cu un workshop interactiv, în care participanți din peste 192 de țări au avut ocazia să experimenteze tehnici de meșteșug și să contribuie la crearea unei instalații din 30.000 de bețe de fag, inspirată din „Muza Adormită” a lui Brâncuși.

Va mai fi prezentă cu creațiile sale și designerul vestimentar Flavia Nistor, singura româncă de la Graduate Fashion Week 2023, eveniment desfășurat în vară la Londra, care a făcut senzație pe podium cu ținutele sale inspirate din operele marelui sculptor Constantin Brâncuși.