Motocicliștii vin în sprijinul Spitalului Clinic Militar de Urgență din Timișoara, pentru a renova două saloane ale Clinicii de Cardiologie.

Doomstriker LEMC Banat (Club Moto Law Enforcement) și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara și-au unit forțele și încearcă să ofere un asemenea sprijin. Pentru a obține fondurile necesare renovării celor două saloane, în 23 septembrie 2023 va fi organizat, la „Hanul Kilometrul 6”, un eveniment caritabil. Clubul Doomstriker LEMC ROMANIA este format din oameni ai legii pentru care sunt la fel de importante pasiunea pentru motociclism și misiunea de a contribui la tot ceea ce înseamnă educație, performanță, ajutarea semenilor și sprijin prin implicare in comunitate. De asemenea, toți partenerii și colaboratorii Universității de Științele Vieții ,,Regele Mihai I" sunt invitați să se alăture acestui demers benefic, dedicat tuturor inimilor comunității timișorene. Evenimentul va începe în data de 22 septembrie, dată la care în parcarea Vip Ubc 0 a Iulius Town Timișoara, începând cu ora 18.00, va fi o expoziție de motociclete iar la ora 20.00 va avea loc un concert susținut de DragoȘ Moldovan Band, câștigătorul Vocii Romaniei din 2019. Ziua de 23 septembrie va debuta cu o paradă moto și va continua la Hanul Kilometrul 6 cu jocuri, concursuri, tombolă și multe alte surprize. Seara se va încheia cu concerte de muzica rock, folk și jazz&oldies, totul într-un eveniment caritabil dedicat inimilor comunității.