A 18-a ediție PLAI începe vineri, 8 septembrie, și se desfășoară până duminică, 10 septembrie, în peste 18 locații din Timișoara. Organizatorii își așteaptă publicul cu numeroase experiențe și activități inedite. Acţiunea este finanțată de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023.

Timp de trei zile, PLAI va aduna peste 90 de prieteni cu proiecte noi și vechi. Adulți și copii sunt așteptați la Muzeul Apei pentru a se bucura împreună de ateliere educative, dar și de relaxare sau sport, filme și tururi ghidate în muzeu; vor pătrunde cu grijă în tainele universului înstelat, alături de Societatea Română pentru Astronomie Culturală care ne va ghida pas cu pas printre stele, planete și meteoriți. Se vor lăsa purtați pe ritmuri de worldmusic pe timp de seară alături de DJ în Aethernativ, Reciproc, Piața Traian și Cărturești Victoriei, sau vor lua parte la sesiuni de muzică improvizată în Parcul Botanic. Standurile expoziționale ale artizanilor, întreprinderilor sociale, artiștilor locali împreună cu ateliere, degustări de cafea și vin își găsesc locul la AMBASADA/building.a.community.

La Casa LOGS sunteți așteptați la un brunch cu mâncare tradițională din Ucraina, Somalia și Siria, alături de migranți și refugiați stabiliți în Timișoara.

Auăleu prezintă HUOOOOO!!! în parcul Carmen Sylva pentru prima dată; teatrul Basca prezintă Casa cu Maimuțe, iar la teatrul Merlin se joacă Pantofii Roșii – deschizând larg porțile în acest weekend pentru publicul PLAI.

În Piața Unirii, prin tunelurile labirintice și cupolele cavernoase ale luminariului TIMISIEN, vizitatorii se vor putea deplasa într-un mediu de culori saturate, într-o lume diferită de cea normală, cotidiană, însoțiți de un peisaj sonor senzorial blând. TIMISIEN este accesibil celor în scaun cu rotile sau cu dificultăți de locomoție, iar copiii sub 16 ani pot intra doar însoțiți de un adult (un adult pentru maximum patru copii) și poate fi vizitat după următorul program: vineri, 8 septembrie, 12:00 – 19:00; sâmbătă 9 septembrie: 10:00 – 19:00; duminică 10 septembrie: 10:00 – 19:00.

În 2023, anul în care Timișoara deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, PLAI evoluează din formatul de festival și dezvăluie un proiect dedicat moștenirii acestuia și anului Capitalei Culturale Europene 2023.

Mereu cu gândul la orașul care i-a fost gazdă, PLAI prezintă proiectul TIMISIEN (nume inspirat de Castrum Timisiensis, denumirea veche a așezării ce avea să devină Timișoara), o instalație monumentală cu o amprentă la sol de 1.375mp. Dezvoltarea acestui proiect a început în anul 2019, fiind realizat de Architects of Air în colaborare cu Centrul Cultural PLAI și inspirat de Timișoara, clădirile și istoria sa.

Ulterior prezentării la Timișoara, TIMISIEN va purta povestea Timișoarei, Capitală Europeană a Culturii 2023 către toate cele 5 continente fiind forma fizică a sintagmei „Lumină peste granițe” și o moștenire internațională a acestui an.

PLAI 18 este dedicat tuturor vârstelor, astfel că fiecare dintre cei prezenți va găsi ceva interesant de făcut.

Toate evenimentele vor fi accesibile publicului, cu intrare liberă.

Programul complet al proiectului se găsește aici: https://bit.ly/CaietProgramPLAI18